search

Azi nu dau autografe

posted on
August 10th, 2012
written by
Sanziana
category
JURNAL P.S.
comments
5 comments

Decat daca insistati. Altfel, cred ca am si eu dreptul la o zi libera, departe de faima, interviuri, sedinte foto si telefoane… imaginare.  Viata de star este grea, nu va lasati pacaliti de hainele frumoase sau de lumina puternica a reflectoarelor! 

Nu prea stiti ce sa mai credeti si incepeti sa va intrebati cum de nu mi-ati cerut un autograf pana in acest moment? Exista o explicatie, intotdeauna exista o explicatie si cred ca meritati sa fiu sincera chiar din al doilea paragarf. Sunt o vedeta, e adevarat, doar ca nu in viata de zi cu zi, ci in intimitatea propriei mele bucatarii. Ma rog, locatiile s-au tot schimbat de-a lungul anilor, dar de sase ani incoace acord interviuri si dau autografe de pe scaunul din stanga mesei.

Totul a inceput in jurul varstei de cinci ani, cand, dichisita toata cu hainele mamei, ma asezam picior peste picior pe marginea canapelei din sufragerie, trageam puternic aer in piept, ma uitam curajoasa in ochii jurnalistului ( adica in oglinda) si asteptam serioasa intrebarile. Intotdeauna aveam parte de un interviu dificil, cu intrebari iscusite, menite sa ma puna in dificultate. Dar ghiciti ce? Eu stiam exact cum sa nu cad in capcana si sa vin cu raspunsurile potrivite. Numitorul comun al tuturor interviurilor era, bineinteles, dorinta cititorilor mei imaginari de a afla reteta succcesului. Incercam sa-i ajut spunandu-le povestea mea de viata, care fusese una cu multe obstacole, greutati si deznadajduiri, dar pe care le depasisem cu ajutorul celor dragi si a increderii in mine.

Anii au trecut repejor, dar interviurile nu s-au oprit niciodata. Situatiile, cariera, obstacolele, sfaturile s-au schimbat, dar eu tot picior peste picior stau, ma uit direct in ochii jurnalistului( adica in faianta alba) si ii raspund cu aceeasi seriozitate. Nu m-am intrebat niciodata de ce imi place sa acord interviuri atunci cand sunt singura. Nici nu cred ca am povestit celorlalti.  Zilele trecute insa m-a sunat o prietena sa-mi povesteasca un film. Era extrem de amuzata de faptul ca personajul principal vorbea singur, ca se certa si isi sustinea punctele de vedere atunci cand nimeni nu putea sa o vada.

“Pai si eu acord interviuri…

Cum adica acorzi interviuri?

Da, din cand in cand, ma asez pe scaunul din bucatarie, imi imaginez ca sunt vedeta si lumea vrea sa afle totul despre mine. O sa spui ca sunt nebuna, nu-i asa?

Superb, mi se pare superb. Acorzi interviuri in bucatarie!”

Conversatia s-a cam incheiat aici, dar eu am cazut pe ganduri. Sa fiu oare nebuna? Am decis sa intreb inca o prietena.

“Acorzi interviuri? Nu cred asa ceva, imposibil! Si eu fac asta, de mica, de foarte mica. Doar ca in baie, la dus.

Nu stiu ce sa spun, nu m-a atras niciodata dusul. Bucataria imi pare cea mai ofertanta.”

Ieri sau alaltaieri, a treia prietena mi-a spus ca are acelasi hobby. Doar ca ea si-a si gasit o explicatie pentru aceasta indeletnicire.

“Am fost singura la parinti si cred ca de-aia…

Da, si eu. Asta sa fie oare motivul?”

Nu stiu, nu am rezolvari sau raspunsuri miraculoase, probabil ca pentru asta exista psihologi. Poate ar trebui sa-mi fac o programare. Totusi, am un gand care nu-mi da pace: daca in doua zile am aflat de doua prietene care fac acelasi lucru de cand sunt mici, inseamna ca suntem mai multe sau mai multi? Sau imi veti spune ca “cine se aseamana se aduna”? Hmmm, oricare ar fi raspunsul, eu azi nu dau autografe. Decat daca insistati.

Postari recente

Blogroll

Cauta pe site

RSS Abonare la RSS

5comments

  • manu - August 10, 2012 at 7:56 pm - Reply

    da, suntem! :)) Cand fac curat – de foarte mult timp. Acum ca m-am desconspirat :P, spune-mi te rog despre ce film e vorba.

  • Wolf - August 13, 2012 at 8:46 am - Reply

    that makes four of us. :)) Si asa e, te ajuta sa iti pui parca ordine in lucrurile trecute si sa-ti asezi mai bine planurile de viitor.

  • panselutza - August 27, 2012 at 9:31 am - Reply

    ..eu, interviuri nu dau.. dar tare mi-as dori sa fiu acolo cand le dai tu…spumoasa cum te stiu, cred ca m-as amuza copios…:)
    te-ai pus vreodata in dificultate?!..

  • flavi - March 4, 2013 at 1:57 pm - Reply

    nu ne stim, insa sunt una din acele fete care dau interviuri..in bucatarie…la cafea si tigara…in diminetile libere:). e mai mult o forma de jurnal nescrisa. uneori ma imaginez in postura de binefacator si relatez ce am de gand sa fac ca sa ajut:). sa speram ca nu suntem mai nebunci decat toti ceilalti care chair ofera interviuri si nu spun nimic. oricum…e o forma de destresare. pour moi:)

  • Leave a Reply