search

CONCURS: Small Issues Giveaway/ INCHEIAT

posted on
April 3rd, 2014
written by
Sanziana
category
CONCURS, LEISURE
comments
10 comments

Nu stiu cum v-ati inceput ziua si de cate ori ati suras pana la aceasta ora, dar sunt sigura ca vestea giveaway-ului Small Issues va va smulge mai mult decat un simplu zambet. 

Sa trec la partea mai concreta, totusi, caci zambetele, surasurile si oricare alte manifestari ale bucuriei le las in grija voastra.

** Castigatoarea concursului este Adina ( comentariul postat pe 9 aprilie, ora 8:48), dar as vrea sa va spun ca m-au incantat absolut toate povestile mestesugite pe care le-ati asternut pentru acest concurs! **

Concursul se desfasoara in perioada 3 aprilie – 9 aprilie, iar castigatorul cantarului ( pe care eu il ador) Small Issues va fi anuntat in data de 10 aprilie, in cadrul acestui post. Dar sa vedem ce aveti de facut:

1. Sa dati like paginii de facebook Small Issues si

2. Sa postati un comentariu in cadrul acestui articol in care sa va imaginati ” ce v-ar povesti cantarul despre el la prima voastra intalnire” ( prin cate a trecut, cate a vazut, ce a experimentat, unde a fost, etc).

Daca cerintele au fost expuse, competitia poate incepe!

IMG_2738

Postari recente

Blogroll

Cauta pe site

RSS Abonare la RSS

10comments

  • Tea Slabeste - April 3, 2014 at 11:29 am - Reply

    Mi-ar spune o poveste despre o casa de pe langa Bucuresti, in care o doamna isi creste nepotica nelinistita. Fetita isi doreste sa se duca la padure, sa se joace cu haiducii despre care ii povesteste bunica-sa ca locuiesc acolo, asa ca sta toata ziua prin vie cu un bat de papura – se antreneaza pentru marea rafuiala, din care ea va iesi castigatoare, ca o SailorMoon ce e (bruneta).

    Si pentru ca are nevoie de energie isi cantareste cele cateva zmeure pe care si le-a cules din gradina, le piseaza frumos in farfuriuta de plastic maro din setul pentru papusi si se duce inapoi la soare sa isi pregateasca “armele”, o rola de izolierband furata de la tata, cateva ace cu gamalie – letale, ofc -, si mai ales diamantul de plastic roz pe care il agata uneori la capatul batului de papura, cu gandul ca ar trece pe la Lacul din spatele Politiei din sat.

  • Anca - April 3, 2014 at 8:27 pm - Reply

    ‘1940, intr-o casa din Londra. Bucataria avea tot timpul parfum de prajituri, prajituri pregatite si ‘masurate’ de mine. Bucatareasa isi aseza ochelarii pe nas de fiecare data cand avea nevoie de mine, probabil ca sa fie sigura ca eu nu gresesc nimic. Oricum n-as fi facut-o, doar sunt cantar de bucatarie.

    Una peste alta, ai multe de invatat de la mine si, cu siguranta, o sa invat si eu de la tine, doar suntem in 2014. Retete noi, parfumuri noi…o sa vedem ce-mi rezervi tu si noua mea casa.

    Asa ca…incepem !?’

  • Andreea - April 5, 2014 at 3:49 pm - Reply

    `Draga mea, ti-as povesti cate in luna si in stele, dar m-as opri doar la o masa speciala, pregatita de stapana mea, Smeagolita, cand mi-am folosit indemanarea in a masura cum se cuvine preparatele din peste gatite pentru prietenii stapanei, adica Pitic Bun, O eleva si Sapte capete, balaurul fioros… Am masurat pastravi, serviti la gratar, inveliti in scoarta de brad argintiu, clean, pentru o supa delicioasa cu feriga maruntita, salate de ploante, stroli, plus siropul din muguri de artar… Hhm, sa te lingi pe degete, nu alta… Si totul, asezat pe stergare proaspat intinse langa izvor, frumos decorate cu solzi argintii si albastri… As veni si la tine, de-oi avea nevoie de mine… `(din lectura recenta a `Basmului printesei Repede-Repede`, de Emil Brumaru si Veronica D. Niculescu)

  • Adina - April 6, 2014 at 1:10 pm - Reply

    Draga mea, imi face placere sa te intalnesc!
    Ce as putea sa ti impartasesc despre mine? Am o etate de aproape un secol, am supravietuit unui razboi mondial si altor framantari politice si armate, am fost martorul unor timpuri frumoase, dar apuse. Am fost creat in Dresda, Germania, dar am calatorit in Iasi, Paris si Bucuresti. Am slujit si am fost pretuit, tratat cu delicatete si respect de cateva gospodine desavarsite. Insa cea mai lunga perioada de timp si, totodata, cea mai frumoasa, trei decenii, am petrecut o alaturi de o doamna minunata, o reprezentanta de seama a intelectualitatii iesene din perioada interbelica. Stapana mea isi incanta familia si apropiatii cu creatii gastronomice proprii, insa, nemultumita fiind de oferta cartilor de bucate existente la acea data, s a hotarat sa scrie una. Luand in calcul posibilitatea esecului literar si din dorinta de a nu si pune intr o lumina nefavorabila tatal, un reputat carturar, a ales sa lanseze cartea sub protectia unui pseudonim. Ce a urmat? Un imens succes, o nebunie…Cartea sa a rezistat vremurilor, e nemuritoare! Acest tratat gastronomic, la intocmirea caruia am ajutat si eu un pic, recunosc, a devenit biblia gospodinelor romance. Nu i asa ca si in bucataria ta se gaseste aceasta carte?:) Cu siguranta vom face o echipa minunata!

  • miruna - April 6, 2014 at 6:17 pm - Reply

    Ah, sunt atat de emotionat sa te cunosc, tare emotionat… Poate ca pare ciudat, pentru ca este doar prima noastra intalnire, dar imi vine sa te strang in brate de bucurie! Am trecut prin multe pana la varsta asta. stiu ca nu-mi arat anii, dar nu mai sunt chiar la prima tinerete. Nu, nu-ti voi dezvalui cati ani am, pentru ca mi-as dori sa ramana o urma de mister intre noi. De fapt vroiam sa-ti povestesc un pic despre viata mea aventuroasa, dar m-am luat cu varsta si aproape era sa uit. M-am nascut intr-o bacanie, unde de altfel am si trait pana la varsta de 18 ani, cand am primit permisiunea de la mama mea sa-mi aleg viitoarea casa. Nu mi-a fost greu, am stiut dintotdeauna ca vreau sa respir aer curat, sa cunosc oameni noi, sa simt mirosul libertatii, sa cantaresc fructe sau legume necunoscute… Am vrut sa merg la piata. Mama nu a fost de acord, mi-a spus ca este periculos, dar tanar fiind, nu am dat ascultare vorbelor ei, mi-am facut bagajele si am plecat in cautarea aventurii vietii mele. Si am primit mai mult decat am sperat! Toate cicatricile pe care cu usurinta le poti observa, de acolo le am. Oboseala pe care o simti in glasul meu ascunde o sumedenie de povesti. Am trait din plin, dar acum am nevoie de liniste, am nevoie de un loc doar al meu, vreau sa fiu rasfatat si sa rasfat. Simt ca tu esti aleasa, ma insel?

  • Oana Axente - April 7, 2014 at 9:06 am - Reply

    Te vad, iti simt privirea scrutatoare. Stiu ca te intrebi de cand ne-am intalnit daca chiar sunt ceea ce par, un foarte vechi cantar de bucatarie, sau daca sub invelisul aparent marcat de timp, se ascunde de fapt un impostor, o viata mult mai tanara. Iti voi spune povestea mea si vei decide tu cine sunt.

    M-am nascut in 1938, intr-o mica fabricuta in Germania, de unde am fost purtat prin toata Europa de catre un batran comerciant grec. N-am fost de vita nobila, dar tata se tragea dintr-o familie de lunga traditie. Strabunii lui se numarau printre batranele familii de minereuri de fier din inima muntilor. Mama se numea Precizia. Batranul comerciant mi-a gasit o noua familie in Bucuresti. N-am fost facut pentru a cunoaste gloria sau luxul, dar mi-am facut mereu datoria, asa cum se cuvine. Mi-am petrecut prima parte a vietii intr-o pravalie, unde eram mana dreapta a stapanului meu. Am cantarit sute de kilograme de fructe, legume, faina, malai, orez. Aveam o existenta simpla, aproape trista. Zecile de oameni ce ma vedeau, treceau pe langa mine, zi dupa zi, asteptand doar ca eu sa-mi fac treaba bine. Si mi-o faceam.

    Dupa razboi, stapanul meu a fost nevoit sa inchida pravalia; eu am ajuns in podul casei, unde am fost abandonat printre straini: un carucior pentru copii, cateva papusi de carpa, haine batrane si cateva reviste. In podul acela mi-am petrecut cea mai mare parte a vietii, in podul acela am trait multe, fara sa fiu de fapt martor la nimic.
    Imi aduc aminte de o zi de vara, soarele se strecura inca timid printre ochiurile dintre scandurile acoperisului si scotea la iveala licurici de praf. Cativa copii galagiosi s-au napustit in pod, unde tocmai isi gasisera un loc de joaca pe cinste. Plimbau papusile cu caruciorul, isi faceau corturi din batranele haine si nici eu nu am trecut neobservat. M-au folosit pentru a cantari o pisica obeza. Apoi au plecat. Si au uitat de mine si de carucior, de papusi si de batranele haine. Dar eu am ramas schilodit pe viata, am ramas cu o eroare de 300 de grame, care m-a apasat nedemn de atunci incoace.

    Anii ce au urmat nu mi-i amintesc prea bine. Imi asteptam resemnat sfarsitul, in timp ce eram purtat din podul casei ce pana la urma a fost daramata, intr-un bloc, si apoi dintr-o camara in alta, in balcon, in subsol. Pana intr-o zi…cand o domnisoara iubitoare de frumos m-a vazut si m-a ales. Pe mine, da, pe mine! Mi-a sters acele carunte, mi-a indreptat talerul garbovit si m-a asezat delicat pe un raft virtual, pentru a fi vazut de alti iubitori de frumos. Asa am revenit la viata, mi-am facut alti prieteni- portelanuri, sfesnice, sticle de laborator si chiar si o masina de scris Triumph.

    N-as fi crezut vreodata ca voi deveni ravnit, ca voi fi considerat frumos, ca voi fi apreciat si valoros, mai ales la anii mei. Ca vor fi oameni care se vor intrece in a-mi ghici trecutul, pentru a ma lua cu ei acasa. Acum imi astept noul stapan, care poate imi va rescrie intreaga istorie. Povestea mea va fi cum va vrea el sa fie.

    Dar…e de-ajuns pentru prima intalnire.

  • Mihaela Beu ( MyLu Accesorii- facebook ) - April 7, 2014 at 10:31 pm - Reply

    ” Eu sunt Echelle!…. mamicile si bunicile pe care le- am ajutat de- a lungul timpului sa gateasca bunatati pentru piticii lor, mi- au spus simplu: Cantar, dar pe mine ma cheama Echelle si mi- ar placea sa imi spui asa; asa ma alinta mama…. Pe mama o chema Graduel si era atat de frumoasa! Imi aduc aminte cand stateam amandoua pe pervazul geamului din bucatarie si ne placea sa fim mangaiate de soare. Ea era rosie, avea gradatiitle bleu si castronelul de sticla transparenta… era extrem de precisa si mereu imi spunea cat de important e sa ramai concentat si sa cantaresti cum trebuie: <> Ne- am plimbat de la generatie la generatie, din bucatarie in bucatarie si peste tot ne- am facut prieteni buni si la fel de importanti in domeniu, am adus zambete si multa bucurie. Bucuria o vedeam mai ales de sarbatori, cand la noi in casa se strangeau atatia oameni, stateau toti la masa si gustau din bunatatile la care contribuisem si noi; asta era cea mai mare satisfactie, sa vedem fericirea in starea ei cea mai pura…. in acele clipe era palpabila ! A trecut ceva timp de cand nu am mai vazut- o pe mama… alta bunicuta a avut nevoie de ea si a trebuit sa ne despartim. Ma bucur mult ca si in acest moment sunt piticuti care gusta din prajiturelele pe care le cantarea ea si stiu ca la un moment dat vom ajunge din nou pe acelasi pervaz…. poate chiar pe al tau! “

  • die ana - April 8, 2014 at 12:13 am - Reply

    hmm, poate-ai sa razi, dar am luat nastere din mainile unui celebru ceasornicar elvetian, excentric si diabetic, si probabil ca as fi ramas la el ani buni daca nu m-ar fi descoperit Marea mea Dragoste, alaturi de care am trait aproape 30 de ani plini de pasiune. Am experimentat impreuna cu entuziasm in fiecare zi si ne-am consumat relatia pana in ultimul moment, fara dram de infidelitate. Apoi ea a murit, lasand-mi ca ultima atingere 21 de grame de sare (in bucate), caci atat de mult ma pretuia. Am ramas mostenire unicului ei fiu, care ca pasarea calatoare m-a purtat neostenit in lumea in care nu se putea statornici, poate pentru ca eram singura amintire, poate pentru ca nu stia ce sa faca cu mine. Cert este ca am simtit sarea de mare (cu nostalgie) in toate colturile lumii, masline proaspat culese din Maslin, portocale adunate de la marginea drumului, orez de-abia ales din pleava, nisipul alb si negru si cate si mai cate.. Pana intr-o zi, cand fara prea multe cuvinte, si-a luat si el ramas bun…asa am ajuns pe o masa mare si roasa de carii, alaturi de alti batuti de timp si am ramas aproape inert, pana cand Small Issues m-a gasit si mi-a redat stralucirea, altminteri uitata. Drept sa-ti spun, nu mi-am pierdut nicicand speranta, vezi tu, eu nu sunt doar un cantar….

  • Maria - April 8, 2014 at 4:39 am - Reply

    off, draga mea, sunt atatea de povestit…insa iti voi vorbi despre fosta mea stapana. Ei i am fost alaturi aproape 50 de ani, cu ea am impartit clipe minunate, ceasuri nesfarsite in bucatarie, dar minunate ceasuri. Ea, fosta stapana, a fost o desavarsita, o…zana! A adus in vietile membrilor familiei ei, a copiilor si a nepotilor bucurii nenumarate. Preparatele ei, prajiturile si dulceturile ei, la care, evident, am ajutat o, aduceau fericirea pe chipurile lor. Cum? Nu ti am zis ca era zana? Asa ca…presara magie in delicatesele sale.
    Insa, anii au trecut, copiii si nepotii au crescut si au uitat de magia dulciurilor batranei mele stapane. Si ea…a plecat in lumea celor drepti, lasandu ma stingher in bucatarioara cocheta, odinioara atelier de magie. La vanzarea casei, nepoata m a vazut, dar m a considerat batran si nefolositor, asa ca m a aruncat. Un baiat cu suflet mare, m a vazut si m a dus celor de la Small Issues. Aici ma simt bine, frumusetea mea trecuta binisor si de a doua tinerete este apreciata, etatea mea este respectata, insa tanjesc sa slujesc o noua stapana. N ai vrea sa fii tu zana mea?

  • Adina - April 9, 2014 at 8:48 pm - Reply

    Dupa-amiaza purpurie.In timp ce preparam ceaiul de trandafiri,de pe divanul asezat langa masuta plina de cutii cu modele baroce,in nuante de violet,carmin,lila si sticlute parfumate,alaturi de cartile suprapuse unele peste altele a inceput sa-mi spuna:

    – Stii,am putea petrece toata saptamana povestindu-ti despre toate mirodeniile pe care le ai aici si despre multe alte.
    As putea chiar sa scriu o carte ,nu-i asa ca ar fi o idee buna?De fapt,mai degraba tu ai face asta,eu doar te-as ajuta cu informatii.Am acumulat multe cunostinte cat am trait pe stradutele din Instanbul.Turmeric,scortisoara,oregano,sofran,seminte de susan-preferatele mele.Dar nu vreau sa te induc in eroare.Una din marile mele pasiuni au fost condimentele,dar eu am fost de fapt ajutorul de varf al unui vestit cafegiu.Zi de zi,timp de 20 ani ma trezeam dimineata, inspirand aroma boabelor proaspat macinate,urmaream plin de curiozitate relaxata sacii mutati dintr-un colt al magazinului in altul,tragerea perdelutei la o parte pentru a vesi o noua dimineata ,in care vocile colorate urmau in scurt timp sa populeze orasul…Magazinul acesta unul din preferatele localnicilor,dar foarte multi straini veneau deseori pentru a-si face provizii si pentru a sta de vorba cu maestrul,stapanul meu,domnul Aynur.O placere deosebita imi prilejuiau serile in care familia maestrului venea la cina,alaturi,uneori,de negustorii de matasuri si condimente din imprejurimea magazinasului.Locuinta domnului Aynur era foarte aproape de atelierul de cafea si acest era foarte bun prieten cu cei de care ti-am spus,de aceea am si mentionat cat de mult imi plac condimentele.Puteam sa-mi pierd ochii in cele mai efervescente nuante de mirodenii si plante expuse placut in fata magazinului de vis-a-vis.Mai mult,pe toata straduta se intindeau atat de multe mai mici sau mari afaceri,incat de-a lungul timpului am acumulat cateva tomuri de foi cu notite despre diverse domenii – de la gastronomie si tesaturi, la fabricarea de lampi si multe informatii din relatarile despre calatorii si diverse experiente ale celor care au trecut pe aici…Ceea ce ma face sa ma simt special e faptul ca am fost transmis din generatie in generatie si am cunoascut multi membri si cunoscuti ai familiei domnului Aynur,dar din pacate,marea parte a intamplarilor mi s-au sters din minte,in urma revizuirii obiectelor,care are loc odata la 100 de ani,deci nu prea mai stiu exact ce am facut in ultimele ‘vieti anterioare’.Dar iata ca tocmai acum,dupa 20 de ani,stapanul meu s-a hotarat sa plece intr-o lunga calatorie impreuna cu familia sa – vrea sa viziteze toate tarile pe care doar si le-a putut imagina in timpul pe care l-a dedicat meserii sale de cafegiu.Sunt foarte incamtat pentru el;urmeaza sa se intoarca peste cateva luni si pana atunci,eu fiind foarte fragil si nepotrivit pentru o calatorie aventuroasa cum urma sa fie, m-a adus aici,pentru a avea si eu o pauza si a cunoaste alt mediu.Si pentru a-mi reveni putin.N-am mai avut concediu de foarte mult timp…In fine,pana ma voi intoarce in atelierul meu din Instanbul,voi sta aici..Am si eu o multime de intrebari…Dar mai intai,as mai vrea o ceasca de ceai.Imi face bine,am foarte multe depuneri de cafea…

  • Leave a Reply