search

CONCURS: Visuell shop giveaway / INCHEIAT

posted on
June 18th, 2013
written by
Sanziana
category
CONCURS, LEISURE
comments
33 comments

Credeati ca las sa treaca asa, aproape neobseravata, aniversarea primului an de Visuell? Ei bine, nu!  In fiecare zi a acestei saptamani veti putea participa la cate un concurs cu premii tare dragi mie. 

Am inceput saptamana cu concursul Andresco Jewlery,  azi e randul shop-ului Visuell sa puna in joc un Gift Voucher in valoare de 250 lei. Castigatorul isi va putea alege unul sau mai multe obiecte din shop care sa nu depaseasca valoarea voucher-ului ( daca produsul sau produsele depasesc suma de 250 lei, se poate achita diferenta).

Concursul se desfasoara in perioada 18 iunie – 24 iunie ( Castigatorul va fi desemnat pe data de 25 iunie). Pentru a putea participa, trebuie sa:

1. Dati like paginii Visuell

2. Postati un comentariu in cadrul acestui articol in care sa povestiti in cateva cuvinte un moment crucial care v-a schimbat viata in bine .

 

*** As vrea sa va spun ca m-au emotionat extraordinar povestile voastre si mi-a fost incredibil de greu sa aleg un castigator, mult mai greu decat mi-as fi inchipuit ca va fi. Dar cum este un concurs, a trebuit sa ma decid pana la urma!***

Castigatorul concursului este: Sandra si povestea despre bunica ei!

Postari recente

Blogroll

Cauta pe site

RSS Abonare la RSS

33comments

  • Ana - June 18, 2013 at 3:20 pm - Reply

    O petrecere, putina conversatie presarata cu cate un compliment si zambete cat cuprinde, o noapte racoroasa si toate astea au rezultat intr-o noua cunostinta ce avea sa devina prima mea dragoste, datorita careia mi-am schimbat radical modul de a gandi si sistemul de valori.

  • Matrioshka - June 18, 2013 at 3:53 pm - Reply

    Vaaaaai, ce frumos ai gandit aceasta aniversare!

  • Sandra - June 18, 2013 at 3:56 pm - Reply

    Totul se intampla pe 17 iunie, acum 4 ani. Bunica mea pe care o iubeam enorm trecea in nefiinta, iar eu ramaneam cu problemele din familie si de la facultate. Nu-mi mai pasa de nimic, iar starea asta dura de 1 an si se tot amplifica.
    Pana intr-o zi, la aproximativ o saptamana de la disparitia bunicii, cand am crezut ca o aud strigandu-ma. Sau chiar am auzit-o. Asa imi place sa cred. Ea isi dorea mai mult ca orice sa ma vada cu facultatea terminata, dar nu a mai apucat. Picasem un an, iar ea nu stia, n-am gasit curajul sa ii spun. Acel strigat, simplul fapt ca am mai auzit-o o data m-a facut sa ma trezesc. A existat un ACEL moment in viata mea. Atunci. Si tot atunci am decis sa lupt si sa termin ce-am inceput, daca nu pentru mine, macar pentru ea.
    Singurul meu regret este ca a trebuit sa astept sa moara cineva ca sa ajung pe linia de plutire. Nu regret insa ce-a urmat. Am terminat facultatea. Am facut si un Masterat. Din placere. In 8 zile am disertatia.
    Multumesc bunico! Si te iubesc!

  • Iohana - June 18, 2013 at 4:09 pm - Reply

    Acum 15 ani ma duceau parintii la primpul curs de dans sportiv din viata mea. Aveam emotii si eram timida. Incet incet am inceput sa progresez si sa particip la concursuri pe plan local, mai apoi la Viena. Acum nu mai practic acest sport, dar ii simt lipsa cu desavarsire. Dansul este mai mult decat un sport. E vorba de comunicare , sincronizare, pasiune, ritm, expresie, miscare.. profesorul ne spunea intotdeauna: voi trebuie sa aveti elegata unei balerine si miscarile unui karatist..

  • Amalia Stroescu - June 18, 2013 at 6:15 pm - Reply

    Momentul în care am participat, concurat şi primit o bursă pentru o şcoală de leadership care s-a dovedit a fi o experienţă mai mult decât constructivă…Conferinţele, pe durata unei săptămâni, s-au desfăşurat în prezenţa unor speakeri de calitate ireproşabilă! “Cine nu are un obiectiv va fi condus de cineva care are”…

  • Iulia Ivanov - June 18, 2013 at 7:18 pm - Reply

    Uau .. am stat putin sa reflectez la tema propusa, gandindu-ma daca la varsta mea chiar am trecut prin ceva aproape de sensul cuvantului crucial, dar pentru mine, chiar exista un lucru care mi-a schimbat cu totul cursul vietii (in bine). Acum 3 ani ma pregateam de admiterea la facultate: jurnalism; visam sa fac asta de cand eram in liceu si imi placea si stiam ca nu e nimic altceva care m-ar incanta mai mult .. Nu am dat in Bucuresti, eram la fel de pregatita si de sigura ca in Constanta, fiind tot admitere pe baza de proba scrisa/orala, este la fel de bine. Dar m-am inselat. Admiterea a fost o bataie de joc, mai mult de jumatate din colegii cu care urma sa imi petrec anii de studentie abia daca stiau definitia sumara a jurnalismului, iar profesorii, stiind ca au nevoie de studenti, au tratat totul foarte superficial. Eram atat de dezamagita si de indignata, nici nu ajunsesem la propriu in bancile faucultatii si deja imi simteam imaginatia si respectul ingradite. Am avut 2 zile la dispozitie sa imi termin inscrierea si tot ce am putut sa fac a fost sa imi ridic dosarul si sa plec cu el la alta facultate. Era deja tarziu, facultatile cu probe scrise deja sustinusera examenele, asa ca am plecat cu dosarul in mana si l-am lasat la secretariatul facultatii de Electronica Aplicata. Nu o sa regret niciodata decizia luata. Am ramas cu pasiunea pentru scris, dar am descoperit ca personalitatii mele mai “pricepute”, asa cum imi spun mama si tata, i-ar fi lipsit foarte mult o parte tehnica. Ma bucur ca am ales sa fac asta, desi pe vremea aceea nici nu stiam in ce ma avant.. Si ma bucur ca, ascultandu-mi instinctul, am avut curajul sa renunt la ce credeam ca este visul meu, pentru ceva care ma face mai fericita si imi antreneaza de 2 ori mai mult mintea si imaginatia :)

  • maria - June 19, 2013 at 6:37 am - Reply

    Draga Sanziana,

    In primul rand as vrea sa incep cu “La multi ani!” si cu un set de multumiri pt ca strangi si impartasesti cu noi atatea lucruri frumoase. :)

    Am stat si m-am gandit care a fost un moment crucial din viata mea si mi-am dat seama ca a fost la un eveniment extrem de trist, adica la inmormantarea unei prietene. Nu vreau sa intru in detalii legate de boala si de moartea ei, spun doar ca prietena noastra a murit dupa o suferinta teribila si dezumanizanta de cateva luni si la inmormantarea ei s-a adunat multa lume care a apreciat-o, iubit-o, pretuit-o. Dupa slujba de inmormantare, toti prietenii sau apropiatii ei ne-am adunat in curtea casei familiei si am stat afara si am vorbit si am mancat si am ras si am baut si ne-am bucurat de soare si de viata cateva ore. Si uitandu-ma in jur, mi-am dat seama cat timp irosim facand planuri in loc sa traim prezentul, cata energie cheltuim urand oameni in loc sa o inmultim iubind, cat ne plangem si ne lamentam de nimicurile pe care nu le avem, cand de fapt avem atat de multe. Si am devenit mai recunoscatoare vietii.
    Simplul fapt ca eu pot sa iti scriu tie un mesaj pe un blog inseamna atat de multe- sunt sute de milioane de oameni care nu au vazut un computer in viata lor, nu au acces la internet, sa nu mai spun ca nu au mancare, apa curenta, acces la educatie, libertate si asa mai departe.
    Vreau sa nu uit sa ma bucur de fiecare dimineata cand am deschis ochii, cand ma pot ridica din pat (stim cat de nasol e cand ai o gripa, daramite ceva mai grav), ca am prieteni, ca inca sunt tanara si sanatoasa, ca pot rade, ca traiesc intr-o tara unde mie ca femeie nu imi spune nimeni cum sa ma imbrac sau cu cine sa vorbesc.

    Deci momentul crucial pt mine a fost unul oximoronic sa ii spunem, la un eveniment trist legat de moarte am realizat ca”la vita e bella”.

  • Silvia - June 19, 2013 at 7:02 am - Reply

    Buna si la multi ani! Sa ne incanti in continuare cu posturi inedite ca si pana acum. :)

    Momentul crucial s-a intamplat chiar acum 2 luni de zile cand mi-am dat demisia din corporatie si mi-am inceput (impreuna cu prietenul meu) propriul business. De atunci ma simt eliberata si zambesc in fiecare zi! A fost cea mai buna decizie pe care am facut-o.
    Recomand tuturor: daca nu iti place jobul tau..renunta!

  • Simona - June 19, 2013 at 7:44 am - Reply

    Un moment crucial care mi-a schimbat complet viitorul (fata de cum era vazut de mine in vremuri timpurii) a fost decizia de a-mi asculta inima si urma iubitul (devenit sot intre timp) in strainatate..intr-o tara noua, o limba noua (invatata de la zero), oameni noi, obiceiuri noi..Am trecut prin multe intre timp si am invatat din ele, am devenit mai inteleapta si pot spune ca am inceput sa apreciez mult mai mult prietenii, oamenii dragi mie..Chiar si greutatile care te urmaresc te pot face mai puternic cand te simti iubit.
    Doresc ca Visuell sa nu renunte niciodata la originalitate, dragoste (chiar si pentru obiectele mici care ne farmeca existenta) si visare. Ii doresc multa putere de a nu renunta niciodata!
    Cu drag,
    Simona

  • Ada - June 19, 2013 at 7:59 am - Reply

    Venirea pe lume a fetitei mele este a schimbat totul pentru mine , este centrul universului nostru ,pentru ea incerc sa fiu mai buna , mai calma , mai intelegatoare .

  • Cornelia Leustean - June 19, 2013 at 9:03 am - Reply

    Inca din copilarie imi doream o cariera, sa-nvat o meserie si sa castig bine, “sa fiu pe picioarele mele”… M-am angajat la inceputul celui de-al doilea an de facultate, munceam cam 10-12 ore pe zi, de foarte multe ori si in weekend. Am avansat de pe un post pe altul, mi-am terminat facultatea dintr-o sesiune de restante in alta, cu timpul mi-am permis mai multe: haine frumoase, vacante in strainatate, un credit maricel la un apartament etc… Si fara sa-mi dau bine seama au trecut 9 ani – care au lasat urme adanci. Intr-o stare de nebunie temporara le-am zis angajatorilor mei ca m-am decis sa-mi dau demisia – in plina criza financiara. Epuizata fizic si psihic la nici macar 30 ani mi-am reevaluat viata, am cautat ajutor (couching – asa am auzit ca se spune mai nou la terapie psihologica :) ) si am redescoperit ceea ce e cu adevarat important – eu, persoana de langa mine, familia, prietenii, sa fii relaxat si fericit fara cea mai noua rochie de la brandul X, mi-am redescoperit pasiunea de a citi, de a invata lucruri noi, mi-am descoperit talente noi (se pare ca ma pricep la design de interior :)).
    Asa ca da, o secunda de curaj si nebunie mi-a schimbat viata – m-am redescoperit ca om.
    Recomand tuturor celor care nu au timp dimineata sa le spuna persoanelor iubite un simplu “ce bine arati azi!” celor care nu au rabdare sa asculte o melodie pana la capat, sa asculte o poveste pana la capat, sa priveasca cu atentie un desen naiv proaspat iesit din manutele copilului lor – “O secunda de nebunie temporara”

  • Lisle Cese - June 19, 2013 at 10:49 am - Reply

    Un moment crucial, un moment crucial, un moment crucial… Mă tot gândesc, de vreo douăzeci de minute, la ce aș putea să scriu. N-am decât douăzeci de ani și până acum, n-am trecut prin niciun moment de declic, prin nicio întâmplare concretă care să lase încă de la început urme clare de schimbare. Totuși, întâmplarea care mi-a schimbat cel mai mult perspectiva și deciziile de viitor a fost întâlnirea unui om pentru care am călătorit departe și pentru care, din nebunia, inocența și curajul vârstei fragede, mi-am propus să mă perfecționez. Așa am învățat o limbă străină la un nivel mult mai avansat decât cel necesar unei simple conversații, am învățat să mă cunosc, să iubesc, să știu când să mă opresc.

  • Alina - June 19, 2013 at 11:42 am - Reply

    La cat mai multi ani si cititori pentru blogul tau!

    Momentul crucial care mi-a schimbat viata in bine (in foarte bine, daca pot sa completez) a fost atunci cand am decis sa adoptam un catel de la adapost.
    Acum nu imi mai pot imagina viata fara ea (Uma), nu stiu cum am trait atata timp fara ea, si stiu ca e de neconceput pentru unele persoane, dar o iubesc ca pe copilul meu.
    Ea este parte acum din viata noastra, si tot ce facem este in functie de ea, fara sa fie o corvoada sau sa ne para rau pentru ceva. Aceasta catelusa culeasa de pe strada ne aduce atata veselie si iubire in casa, si asa cum ea ne iubeste pe noi neconditionat, si noi o iubim la fel.
    De cand o avem, am avut si ceva schimbari majore: anul acesta ne-am luat apartament si o conditie care trebuia indeplinita era sa fie parc aproape, pentru Uma. Asa ca am ales un apartament langa un parculet. Am inceput sa amenajam noua noastra casuta, si am luat covoare fluffy, pentru ca ii place sa stea pe ceva moale. Am luat o paturica pentru canapea, si acum are locul ei special pe canapea. Vine cu noi peste tot, i-am facut centura de siguranta, ca sa stea comod in masina pe bancheta din spate. Ne-am facut prieteni datorita simpatiei ei pentru un anumit catel din parc. Si multe multe alte lucruri bune s-au intamplat datorita aparitiei ei in familia noastra.

    Mi-ar placea sa ca din ce in ce mai mai multa lume sa adopte un prieten necuvantator care sa le schimbe viata in bine, asa cum ni s-a intamplat noua.

  • Flori - June 19, 2013 at 12:01 pm - Reply

    La multi aniiii!!!
    Viata mea s-a schimbat radical in clasa a – 9 – a cand am reusit sa ma calific la olimpiada de romana la faza nationala.
    Atunci mi-am dat seama ca inseamna munca, competitia, dorinta de reusita si esecul. Practic am facut cunostinta cu o serie de atribute esentiale pentru viata mea ulterioara ca actor al clasei muncitoare.
    Si ma bucur enorma ca am trait aceasta experienta timpurie si am invatat dupa ce trebuie sa ma ghidez in viata: ambitie, determinare si munca multa.

  • Ana - June 19, 2013 at 12:21 pm - Reply

    Acum doi ani am hotarat (a se citi: m-am lasat convinsa) sa adopt un catel dintr-un adapost de la marginea Bucurestiului, maidanez pur sange si uratel, uratel bine de tot, cel putin in contextul mai larg al preferintelor estetice care-si gaseau raspunsul in diferite rase. Gustav este acum o mandrete de caine, care imi aduce bucuria pe tava, in fiecare zi, alaturi de un reminder ca frumusetea creste din iubire, iar asta deschide numai interpretari frumoase. Daca tot suntem pe Visuell :)

  • Lorena - June 19, 2013 at 1:34 pm - Reply

    A fost la cumpana dintre anii 2011-2012. Nu aveam una dintre cele mai bune perioade ale mele, eram destul de negativista. Nu stiu in ce masura m-a influentat si documentarul The Secret, insa am decis sa schimb totul. Sa nu mai accept ceea ce nu imi convine, ce nu ma face sa zambesc in fiecare zi si sa fiu mereu pozitiva ca toate lucruri vor lua drumul cel bun. Da, stiu, poate suna cliseic, dar asa s-a si intamplat. Sunt mai hotarata, mai vesele, mai pozitiva

  • Ana Karina - June 19, 2013 at 2:54 pm - Reply

    In primul an de studentie am plecat in America cu Work&travel. Ca orice calatorie de inceput, am avut momente bune si rele, insa este singura experienta care mi-a deschis orizonturile. Lucram intr-un supermarket, iar la fiecare 6 ore toti angajatii aveau un dans. Nu mereu eram in toane bune, dar cred ca asta ma facea sa ma bucur si ma mai mult de dans si de moment. M-a invatat sa ma bucur de lucrurile mici, sa ma bucur mai mult de o coronita de flori decat de un colier.

  • Iulia T - June 20, 2013 at 8:46 am - Reply

    Acum un an si jumatate am aplicat pentru job care cerea, pe langa ce stiam eu sa fac, cunostinte minime de graphic design. Am inceput sa invat photoshop cu 3 saptamani inainte de termenul limita pentru aplicatie, lucrand, in acelasi timp, la primele mele afise. Petreceam ore in sir doar uitandu-ma pe site-uri de design de orice fel (graphic design, design interior, design de produse) si incercand sa invat ce face designul bun sa fie bun. Lasand la o parte faptul ca am luat jobul si de atunci am lucrat la nenumarate afise, faptul ca am intrat in contact cu designul mi-a schimbat calitativ viata si felul in care privesc lumea inconjuratoare, m-a facut mai sigura pe gusturile mele si mi-a dezvoltat o orientare catre minimalism si simplitate, pe care, de altfel, o gasesc si pe acest site. De aceea il si urmaresc. :)

  • raluca - June 20, 2013 at 9:03 am - Reply

    momentul de rascruce in care am pierdut aproape totul in viata mea, insa nu pe cei dragi. atunci mi-am dat seama de ce e cu adevarat important si m-a facut s-o iau din nou de la capat cu o noua viziune asupra vietii.

  • Nadina - June 20, 2013 at 9:40 am - Reply

    Mă întorceam împreună cu mama mea dintr-un alt colţ de lume unde am fost plecate pentru a-şi recâştiga sănătatea. Am plecat la drum fără nicio certitudine că eforturile noastre fizice, psihice şi financiare vor merita. Ne întorceam fericite deoarece intervenţia chirurgicală – o premieră chiar şi pentru specialiştii care au realizat-o – a fost un succes.
    Eram în avion, priveam pe fereastră aproapre în transă – acel moment în care reuşeşti să te relaxezi după o perioadă sub presiune. Mă pierdusem în cel mai frumos apus, nori corai şi rozalii ca de îngheţată…Coboram în altitudine şi sub noi erau oraşe în noapte. Mi-au dat lacrimile pentru că am realizat că aşa este viaţa: te afli continuu în mijlocul lucrurilor, înconjurat de lumină şi întuneric, de frumos şi mai puţin frumos, este ca un echilibru pe apă.
    Nu cred că am simţit vreodată mai intens decât atunci cât sunt de norocoasă că am o mamă minunată care trăieşte şi care va fi în continuare lângă mine să mă înveţe să văd şi să valorizez partea frumoasă a vieţii.

  • MarinaD - June 20, 2013 at 1:08 pm - Reply

    – o data a fost schimbatul tarii
    – o data a fost schimbatul job-ului
    – o data a fost adoptia unui pisoi negru de pe strada
    – o data a fost adoptia celui de-al doilea pisoi de la un cabinet veterinar unde fusese adus de samsari pentru a fi eutanasiat (fusese lovit la cap, avea sindrom vestibular, se invartea intruna in jurul cozii si ii jucau ochii in cap). Acum este bine in proportie de 80% si il alint “oligofrenul lu’ mama cel mai iubit” :)
    – intalnirea cu El

  • Maria - June 20, 2013 at 1:17 pm - Reply

    Nasterea fiului meu Ari. Pana atunci credeam ca universul se invarte in jurul meu. De fapt se invarte in jurul lui! (parerea mea :))

  • alexandra - June 20, 2013 at 1:28 pm - Reply

    cand am adoptat primul meu catel, acum 15 ani. a fost o schimbare mare pe un termen lung, pentru ca am devenit mult mai activa si am cunoscut mai multe persoane datorita lui. acum nu mai este printre noi, dar am multe aminiri frumoase si consider ca a avea grija de un animalut este o schimbare pozitiva pentru oricine.

  • OPREA STELUTA - June 20, 2013 at 2:47 pm - Reply

    Am citit cam toate comentariile, m-au impresionat enorm unele si mi-am dovedit inca o data ca tot mai astept un moment in viata mea despre care sa pot spune ca intradevar m-a schimbat. Asa ca mai astept cu raspunsul!

  • Raluca M - June 21, 2013 at 10:57 am - Reply

    Acum 4 ani m-am simtit neputincioasa ca n-am stiut cum sa ajut un animal fara stapan bolnav. Am hotarat atunci sa schimb ceva si de atunci iau pisici de pe strada si sa le gasesc familii. Este lucrul care-mi aduce cea mai multa bucurie si in ziua de azi.

  • Gabriela Puscasu - June 21, 2013 at 11:22 am - Reply

    Cred ca momentul crucial a fost prima intalnire cu actualul meu prieten. Mi-a schimbat viata in bine din multe puncte de vedere, am invatat foarte multe lucruri de la el, dar si pe mine ca persoana m-a ajutat sa evoluez. Cu ajutorul lui (fizic) am reusit si sa pun in practica o gramada de proiectele care m-au ajutat in cariera, care m-au ajutat sa imi fac propriul blog. Cu el am vazut, pentru prima oara, locuri in care nu am mai fost, cu el am fost in America pentru prima oara si acela a fost locul in care amandoi am decis ca vom trai intr-o casa dintr-o suburbie, cu gazon perfect, o gradina frumoasa in spate, 2 copii si un caine mare. De atunci …ne facem planuri de viitor, abia asteptam sa ne incepem o familie impreuna.

  • Elena - June 21, 2013 at 1:56 pm - Reply

    De mult timp imi doream sa risc, sa zic “hai sa plecam din Bucuresti” si chiar sa calatorim a doua zi. Insa mi-a fost frica si nu aveam cu cine. Totul s-a schimbat acum trei ani si chiar cu o persoana pe care nu o prea cunosteam. Desi am plecat cu frica ca nu o sa ne intelegem, dupa aproape 800 de km ne-am dat seama ca facem o echipa buna, iar dupa toti acesti ani continuam sa ne tinem de promisiune: sa plecam mereu, chiar atunci cand spunem. Merita sa risti, sa faci ce vrei, chiar si cu o persoana pe care nu o cunosti…pana la urma, cat de bine poti cunoaste o persoana?

  • Ioana-Ionela - June 22, 2013 at 12:44 am - Reply

    Pana la momentul actual cred ca cea mai importanta clipa din viata mea a fost cand am hotarat sa nu raman sa imi petrec anii de facultate in orasul natal. Nu a fost usor, dar sloganul pe care mi-l tot repetam atunci, adica “Eu vreau sa plec!”, a reprezentat acel punct de cotitura pentru mine sau chiar decizia pe care daca nu as fi luat-o s-ar fi transformat in regret. Pe scurt: am plecat si nu regret nici o clipa! :)

  • Miky Gherghe - June 22, 2013 at 5:09 am - Reply

    Povestea umbrelei

    Un moment crucial din viața mea este unul în aparență banal, legat de o… umbrelă. Mie nu îmi place ploaia, decât dacă o privesc din spatele unei ferestre, însoțită de o cană mare cu cafea. Si pentru că tot nu mă dau în vânt după ea, ploaia se încăpățânează să mă prindă mereu fără umbrelă – pentru că mi se pare teribil de incomodă și pentru că niciodată nu m-am priceput în a estima prognoza. S-a întâmplat o singură dată să car după mine la facultate o umbrelă, într-o zi rece de aprilie. Aceea a fost ziua în care eu și EL am împărțit o umbrelă. După acea zi aveam sa împărțim totul. Până atunci abia dacă schimbasem câteva vorbe, și acelea legate de cursuri, profesori sau alte banalități studențești. Însă plimbarea aceea până la stația de metrou, apropiați unul de celălalt, sub umbrelă, avea să îmi schimbe cursul vieții. Nu știu cum ar fi arătat viața mea dacă nu aș fi avut acea umbrelă. Știu sigur însă că după acea zi totul s-a schimbat…cariera, relația cu părintii, evoluția mea spirituală și modul de a gândi. Au trecut aproape nouă ani de atunci, ploaia tot nu-mi place, dar sunt în fiecare zi mai fericită!

  • emiliana - June 22, 2013 at 7:30 am - Reply

    Ce multe sunt de povestit !! dar ma opresc la bucuria de a aduce pe lume cel de al doilea copilas. Medicii si performatele medicale te imping obligatoriu si fara optiune sa aplici si sa testezi toate verificarile unei nasteri sanatoase si normale, dupa parerea mea fara sens daca ai ales sa aduci pe lume un copilas.
    Asa am fost invadata, naucita si fara speranta inca de la prima sarcina cu faptul ca trebuie sa fac verificari peste verificari sa vad daca copilasul este bine, ok si sarcina evolueaza bine. Toate testele si toate verificarile au condus catre o sarcina cu probleme, cu sindrom, cu cine stie ce malformatii si noptile si zilele nu mai erau de trait. Am inceput sa zic in stanga si in dreapta si toti ma faceu nebuna ca vreau sa aduc pe lume un copilas bolnav ca sa il chinui..ca daca nu imi pasa de mine macar sa imi pese de el, ca testele astea nu sunt gluma(eu in asa ceva mi-am dat licenta si stiu cum si cat de matematic e totu…graficu o poate lua in jos sau in sus doar cu cativa mici parametri schimbati). Dar am avut BUCURIA de a intalni un om, lucrator in lemn, mester, o fiinta ce m-a pus sa privesc altfel lucrurile spunandu-mi: Fata draga, ce cauti tu pe sens INTERZIS?!! si momentul acesta m-a oprit. NU am mai putut sa imi pun intrebari , sa gasesc explicatii, sa mai fac cautari ci pur si simplu sa merg inainte senina si bucuroasa ca ceea ce e in mine e viata si atat. Restu e tacere!!! si concluzia..cand nu aveti solutii intrebat-va sincer daca sunteti pe drumul cel bun sau daca aveti ce cauta acolo. Fetita mea este perfect sanatoasa si de o frumusete ca a oricarui copilas!

  • Ruxandra - June 22, 2013 at 7:36 pm - Reply

    Nimic nu se compara cu nasterea copiilor mei. Mi-a schimbat complet viata, i-a dat un sens mare si adevarat, ma fac zilnic fericita si imi dau toata energia din lume. Si am redevenit copil alaturi de ei!

  • Miky Gherghe - June 24, 2013 at 7:59 am - Reply

    Un moment crucial din viața mea este unul în aparență banal, legat de o…umbrelă. Mie nu îmi place ploaia, decât dacă o privesc din spatele unei ferestre, însoțită de o cană mare cu cafea. Si pentru că tot nu mă dau în vânt după ea, ploaia se încăpățânează să mă prindă mereu fără umbrelă – pentru că mi se pare teribil de incomodă și pentru că niciodată nu m-am priceput în a estima prognoza. S-a întâmplat o singură dată să car după mine la facultate o umbrelă, într-o zi rece de aprilie. Aceea a fost ziua în care eu și EL am împărțit o umbrelă. După acea zi aveam sa împărțim totul. Până atunci abia dacă schimbasem câteva vorbe, și acelea legate de cursuri, profesori sau alte banalități studențești. Însă plimbarea aceea până la stația de metrou, apropiați unul de celălalt, sub umbrelă, avea să îmi schimbe cursul vieții. Nu știu cum ar fi arătat viața mea dacă nu aș fi avut acea umbrelă. Știu sigur însă că după acea zi totul s-a schimbat…cariera, relația cu părintii, evoluția mea spirituală și modul de a gândi. Au trecut aproape nouă ani de atunci, ploaia tot nu-mi place, dar sunt în fiecare zi mai fericită!

  • Leave a Reply