search

Eu, Sinziana Pop, aleg tot timpul partea plina a paharului. Sau ma straduiesc sa gasesc macar o latura pozitiva a oricarui aspect. Rad zilnic si imi place sa fiu inconjurata de prieteni. Sunt blond-roscata, dar imi schimb des culoarea parului.
Am studiat jurnalismul, dar am stiut dintotdeauna ca nu sunt croita pentru a sta in fata camerelor de filmat. Am ales sa cochetez cu lumea filmului vreme de vreo patru ani, ani pe care i-am savurat din plin pe ploaie, vant sau ceata. O noua etapa a vietii mele a inceput o data cu revista Bolero unde am lucrat ca redactor, a continuat cu un masterat in jurnalism in Austria si s-a incheiat, zic eu, cu revista Tabu unde am fost content manager web timp de 3 ani si, pentru o scurta perioada, si stilist. In vara lui 2011 am decis ca e nevoie de o schimbare. Am plecat la Paris pentru un curs de visual merchendise&communication, dorindu-mi foarte tare sa devin stilist de vitrine. M-am intors entuziasmata, dar vitrinele s-au lasat asteptate si inca se lasa… Intre timp am realizat decorurile emisiunii X Factor, am realizat conceptul unei vitrine pentru I.D.Sarrieri, am mai redecorat pe ici pe colo si am incercat sa-mi croiesc un nou drum.

Visuell.ro este o parte importanta din noul meu drum, un proiect la care tin foarte mult si pentru care m-am pregatit intens in aceste luni. Visuell.ro este “ochiul meu” sau, mai simplu spus, este felul in care vad eu lumea. Am vrut sa creez un blog, eminamente vizual, in care sa se regaseasca cat mai multi oameni in cautare de frumos. Ce am reusit, judecati voi!

Bun venit in lumea mea!

 

To me, the glass is always half full. Or at least I try to see it that way. I never let a day pass without laughing and I love being surrounded by friends. I have red blonde hair, but I try different colors quite often.

I studied journalism but I always felt that I didn’t belong in front of the camera. So i chose another path…I’ve worked in the movie industry for four years and i enjoyed it during rainy, windy or foggy days.

A new chapter of my life started with my editor job at Bolero magazine. Then I went to Austria for a Master’s Degree in Journalism and, in my view, that story ended after working as web content manager for Tabu magazine for three years and also as a stylist for a shorter period of time.

In the summer of 2011 I decided I needed to make a change. So I went to Paris and took a merchandise and communication course because my biggest wish was to become window dresser. When I came back home I was on cloud nine, but unfortunately widows didn’t actually wait in line to get dressed. Meanwhile, I worked as set designer for X Factor, window dresser for I.D. Sarrieri and I tried to make it on my own and reinvent myself.

Visuell.ro is an important part of this new me, a project dear to my heart, for which I’ve worked thoroughly these past months. Visuell .ro is “my eye” or, in other words, it’s how I see the world. I wanted to create a brilliantly visual blog, a mirror for those who seek beauty. Whether I succeeded or not, you’ll be the judges.

Welcome to my world!

 

48comments

  • oana - June 28, 2012 at 7:07 am - Reply

    Felicitari !! Este minunat ce ai realizat. Cu siguranta vei ajunge acolo unde iti doresti. Imi place ce vad pe visuell.ro. Bafta in continuare.

  • Sanziana - June 28, 2012 at 7:35 am - Reply

    Multumesc frumos si ma bucur mult ca iti place ce vezi!!!!

  • Elvis - July 4, 2012 at 9:37 am - Reply

    Fotografia id este super.

  • Elvis - July 4, 2012 at 9:38 am - Reply

    …..dar nici ce ai realizat pana acum, nu lasa de dorit….. Succes in continuare….

  • Anca Miron - July 11, 2012 at 9:11 am - Reply

    Imi place, vizual si ca viziune :)

    Ganduri bune!
    Anca

  • Alexandru Mocanu - July 25, 2012 at 7:17 am - Reply

    Un blog superb !
    Pe orice dau click .. sunt incantat :) .. totul este de bun gust.
    Felicitari ! Succesul in cazul tau vine de la sine..

  • Madalina Turza - August 10, 2012 at 8:17 am - Reply

    Iubesc oamenii care au un vis, oamenii pentru care finalitatea muncii nu este pur si simplu un salariu. Traiesc sentimentul asta zi de zi intr-un alt palier al vietii. Bravo Schatzi! I believe in you!

  • Gentiana Eichert - August 26, 2012 at 7:11 am - Reply

    Felicitari pentru blog! Ma bucur mult ca l-am gasit! O idee poate: posibilitatea de abonare la un newsletter !? sau e pe undeva si nu am gasit eu ……

  • Mihaela Iacob - August 28, 2012 at 11:30 am - Reply

    Felicitari pentru proiect! Ma simt bine in lumea ta! Toate cele bune! Mihaela

  • Simona Chirica - September 9, 2012 at 8:11 pm - Reply

    Buna Schatzi,

    Am descoperit intamplator blogul tau. Este minunat

    Te pup,

    Simona

  • Andreea, DingradinaluiArdei - September 18, 2012 at 5:42 pm - Reply

    Buna, Sanziana! Ma bucur sa te cunosc. Am descoperit pagina ta dupa ce o prietena a mamei tale, Adina (sau Ada), mi-a scris pe pagina mea si mi-a cerut, daca am in plus, niste tartacute pentru a le face cadou prietenei ei – mama ta. Pentru un aranjament in casa ei ca din povesti – descrisa si pozata pe pagina ta – si mi-a lasat adresa visuell.ro . Nu stiu daca am explicat bine desfasurarea evenimentelor, cert este ca, manata de curiozitate, sa vad unde vor ajunge tartacutele, am vizitat si casa si blogul. Si mi-au placut amandoua. Voi mai veni pe la tine. Andreea

  • KARIANNE B. - November 29, 2012 at 10:06 am - Reply

    SUPER Sanziana – Ma BUCUR !
    DRUM BUN !!!D

    KARIANNE B.
    -studio-Boo-K-

  • Raluca Andreea - January 23, 2013 at 5:32 pm - Reply

    Sinziana, sa sti ca sunt fascinata de blogul tau si te admir foarte mult. Cred ca nu trece o zi fara vad daca ai mai postat ceva. Absolut toate postarile tale ma incanta.

  • Camelia - March 3, 2013 at 12:07 am - Reply

    :) ma surprinde din nou noaptea rasfoind reviste si ghici ce am gasit?! Acest blog minunat care de acum va fii prietenul meu. Ma bucur ca ai ales sa impartasesti cu noi viata ta:)

  • Ruxandra - March 6, 2013 at 9:33 am - Reply

    De cand ti-am descoperit blogul il urmaresc zilnic, ba mai mult am inceput sa iti urmez o gramada de sfaturi: am facut aseara una din retetele postate, we trecut am trecut pe la Luka Luna in mica mea escapada la Paris si cred ca mi-ai dat si o idee de business.
    Esti pe gustul si sufletul meu :)

    • Sanziana - March 6, 2013 at 9:38 am - Reply

      Iti multumesc din suflet si ma bucur tare de tot ca sunt pe gustul tau :))) O sa mai recitesc cuvintele tale din cand in cand, mai ales atunci cand rozul nu mai e chiar roz :))).

  • Liana Popa - June 12, 2013 at 7:50 pm - Reply

    Am descoperit recent blogul tau si tare imi place sa ma plimb prin el!

  • Nadina - June 24, 2013 at 7:58 am - Reply

    De Sanziene – “Timpul se face bun, ingaduitor, creste si cuprinde gandul omului, purtandu-l peste campurile si poienile pline de flori de Sanziene, parfumate cu miros de Rai. Este momentul in care orice muritor care bate la vamile nevazutului si nestiutului poate sa intre, doar purtand pe cap o coronita galbena de flori sau folosind un fir de Sanziana. Sarbatoarea este una cu totul speciala, tinand o noapte si o zi. Iar noaptea de Sanziene este una cu adevarat magica. Este noaptea focurilor de vara, fiindca este vara in cer si vara pe pamant, este vara in suflete si trupuri, este anotimpul dragostei si al vietii plenare.” La multi ani cu vara in suflet!

  • Marian - November 30, 2013 at 5:30 pm - Reply

    imi place cum te joci tu aici. bravo !!!

  • veronica - December 4, 2013 at 12:14 pm - Reply

    Felicitari! Ma bucur ca te-am descoperit!

  • Dan - December 8, 2013 at 8:33 pm - Reply

    Succes în continuare.
    Am de gând să-mi fac o plantație de coacăz negru,iar în miljlocul ei sper că voi reuși să-mi ridic o asemenea casuță care să aibă ușile deschise pentru cei care doresc….

  • Doinita - February 19, 2014 at 7:31 pm - Reply

    Imi place cum gandesti! Mult succes si sa stii ca vitrinele te asteapta!

  • Andreea Stanculeanu - March 26, 2014 at 9:29 am - Reply

    Buna Sanzi,

    Acest site este un sir de povesti foarte frumoase si interesante. Imi place tot ce vad si citesc. Pentru mine, o simpla fata care a terminat jurnalismul si un master la Londra in PR, esti o adevarata inspiratie!

    Mult succes si vor veni si vitrinele :P never give up on ur dreams!

    A

  • Collins Marin - March 26, 2014 at 10:53 am - Reply

    Bravoo… Mult suflet in ce ai facut . Este o mare placere sa te citesc.

  • Alin Florian - April 18, 2014 at 12:09 pm - Reply

    Blog-ul tau mi-a dat o stare de bine, de frumos si de armonie vizuala pe care nu am trait-o de mult! Felicitari!

  • Brecknock Liliana - May 7, 2014 at 3:45 pm - Reply

    M-ai cucerit :) ! Succes in continuare …si mai ales o zi cu soare !

  • Adrian - July 3, 2014 at 1:45 pm - Reply

    Felicitari! Imi place.

  • Sorina - August 22, 2014 at 3:12 pm - Reply

    Superb blog si te felicit pentru realizarile tale! Totusi, spui ca razi mult, asa ca, poza ta de profil ar avea nevoie de un zambet :-) bravo!

  • Mirela - November 28, 2014 at 1:34 pm - Reply

    Foarte frumoasa .Armonie,inspiratie,talent.

  • Anica Ioanas - January 15, 2015 at 10:22 am - Reply

    Interesanta si fascinanta realizare,draga Sanziana Pop! Blogul tau mi-a placut in mod deosebit !!! Mi-a trezit nostalgiile dupa vremurile de odinioara in care imaginea se completa cu mirosurile specifice casei bunicilor, invadandu-mi narile ca pe vremuri,in copilarie! Totul era Magic,plin de mistere,pe care tu mu le-ai readus in primplan cu “casuta fermecata din pavesti” !

    Multumesc mult!
    iti doresc realizarea cu succes a viselor dupa cum planuiesti!

    Si fiindca suntem la inceputul Anului 2015,iti urez un calduros”La Multi Ani!

    P.S.Invitatie speciala la CLUBUL SERIOSILOR:

    https://www.facebook.com/groups/anica.ioanasClubulSeriosilor/

    https://www.facebook.com/photo.php?fbid=802671973098834&set=gm.497590640376150&type=1

    Cu sinceritate,Anica Ioanas

  • Adriana S - February 15, 2015 at 11:31 am - Reply

    Abia te-am descoperit ! Felicitari, e superb ! ….

  • Cristian - July 28, 2015 at 7:41 pm - Reply

    Salut, cred ca ar merge pozele din interiorul posturilor putin mai mari. Pe un ecran de 24″ sunt destul de mici.

  • Corina - October 20, 2015 at 2:24 pm - Reply

    Te-am gasit din intamplare, te-am placut instantaneu (pe tine si blogul tau) si te voi vizita cat de des pot. In plus, in sectiunea “Despre” mi-ai atins o coarda sensibila a sufletului…si eu sunt intr-o perioada de schimbare cu amestec de optimism, pesimism, entuziasm si frica. Succes!

  • ioana - February 9, 2016 at 12:16 pm - Reply

    superba introducerea personala! mult succes in ceea ce faci!

  • Petra - September 3, 2016 at 1:21 pm - Reply

    Bună

    Mi-ai făcut dimineata mai frumoasa….. abia azi am descoperit blogul tău.
    Mă înscriu și eu în rândurile celor care te felicita.

  • ana - February 6, 2017 at 4:26 pm - Reply

    Foarte misto sit-ul tau. Pacat ca postezi rar.

  • andreea buzoianu - June 24, 2017 at 8:11 pm - Reply

    La multi ani, Sanziana! Sa fii fericita!

  • Amelia Ciobotaru - August 4, 2017 at 6:36 pm - Reply

    Eu te-am descoperit acum,prin intermediul căutărilor mele privitoare la Maurice Munteanu. Felicitări pt nișa bine definită spre care ti-ai îndreptat atenția si care,indubitabil,te-a atras ! Mi se pare minunat ceea ce faci si,câta vreme inspiri si aduci zâmbete,menirea ta are chiar un aer de noblețe , felicitări sincere ! 🤗💝🌹

  • Leave a Reply