search

Kuma Nordic House in Eforie Nord

posted on
July 29th, 2016
written by
Sanziana
category
DECO, ZI DE VIZITA
comments
5 comments

Se intampla uneori, iar asta nu poate decat sa ma incante peste masura, sa “mi se ofere pe tava” case frumoase, numai bune de postat pentru Zi de Vizita!

Da, o astfel de casa avem si in meniul acestei zile. Poarta numele de Kuma Nordic House, se afla in zona falezei din Eforie Nord, iar autorii amenajarii sunt Bogdan Ciocodeică & Diana Roşu.

Iar acum povestea… Kuma Nordic House este gandit ca o oaza de relaxare, cu o priveliste ce iti taie respiratia, dar si ca spatiu de lucru plin de inspiratie, conceput pentru activitati de team-building. Kuma, o companie daneza, care se ocupa cu productie de concepte pentru bai si bucatarii, dorea sa aduca pe malul Marii Negre un strop din tara lor de origine, recreand pentru oaspetii si angajatii companiei atmosfera generala a interioarelor scandinave. Zis si facut!

Cum nu am vizitat spatiul si nu mi-am baut cafeaua pe terasa aceasta magnifica (desi cred ca un pahar de vin ar fi mai indicat in acest caz), cel mai frumos din partea mea ar fi sa cedez microfonul si sa-i las pe Bogdan si Diana sa va povesteasca tot ce e de povestit despre amenajare. Corect, nu?

“Casa este impartita in 4 zone functionale. Nivelul intrarii, parterul, este dominat de livingul generos, care ofera o relatie spectaculoasa cu Marea Neagra. Desi, instinctiv, atentia este focalizata spre deschiderea panoramica, interiorul reuseste sa creeze o atmosfera aparte prin pozitionarea oglinzilor pe cele doua laturi scurte ale spatiului, creand astfel o impresie de continuitate, ca o reinterpretare prin mijloace arhitecturale a senzatiei de infinit al peisajului maritim. Livingul este impartit in mai multe zone functionale, dar imaginea este unitara, cu o cromatica bazata pe nuante de alb si albastru, cu accente de alama, definind astfel un caracter elegant si relaxant in acelasi timp.

Demisolul este adresat activitatilor comune de team-building. Spatiul din Creative Lab, care se izoleaza fata de mediul inconjurator, este impartit in doua zone distincte, care pot functiona independent sau impreuna. Delimitarea usoara prin draperii albe si albastre, formeaza doua capsule de lucru, una complet alba, un adevarat laborator de distilare a ideilor, iar cealalta ludica si colorata, plina de inspirasie pentru formularea conceptelor creative.
Dormitoarele de oaspeti, amplasate la etaj, privesc spre mare sau spre grădina casei. Sunt spatii intime, tratate diferit, dupa modelul camerelor de boutique hoteluri, dar mentinând liniile simple ale interioarelor nordice. De la acest nivel se poate ajunge pe terasa ce acopera intreaga casa, un adevarat punct de observatie si meditatie.

In amenajarea bailor si bucatariilor s-au folosit conceptele KUMA, caracterizate prin linii minimaliste in culori de alb si negru specifice designului nordic. In spatiile de locuit produsele au fost folosite la realizarea blaturilor de compozit care se fixeaza deasupra mastilor de calorifer.

Piesele de mobilier au fost furnizate de Intro, The Home, Maison Deco, Bo Concept și Ikea, toate avand un design simplu, minimalist, tipic pentru interioarele scandinave. Elementele definitorii ale amenajarii sunt biblioteca din living si grilele ce mascheaza caloriferele, realizate de catre Comprodserv Eurama, confectionate din metal vopsit auriu, oferind astfel accente volumetrice si de textura, complementare liniaritatii cromatice alb-gri cu linii precise. Mobilierul personalizat a fost realizat de Linia Furniture, deservind functional toate spatiile si oferind o unitate pentru intregul ansamblu.

Corpurile de iluminat de la Eclectico Studio, Ioooi si Domicilio intregesc imaginea spatiilor si contribuie la atmosfera eclectica nordica alaturi de perdelele de la Karo. Piesele vintage și mobilierul nou de design formeaza un ansamblu armonios unitar, mai ales in contextul utilizarii pardoselii deschise la culoare, o reinterpretare moderna a clasicei dusumele din interioarele nordice.”

Cam aici se incheie povestea, la fotografii presimt ca v-ati uitat deja, asa ca e momentul sa va urez un week-end de poveste!

01-living-1
02-living-2
03-living-3
05-living-5
06-birou-1
07-bucatarie-1
08-creative-lab-1
09-creative-lab-2
10-creative-lab-3
11-dormitor-A-1
12-Dormitor-A-2
13-Dormitor-A-3
14-Dormitor-A-4
15-dormitor-B-1
16-dormitor-C-1
17-dormitor-C-2
18-dormitor-C-3
19-dormitor-D-1
20-hol-1
21-hol-2
22-hol-3
23-terasa

Fotografii de Andrei Margulescu

Postari recente

Blogroll

Cauta pe site

RSS Abonare la RSS

5comments

  • Mm - July 29, 2016 at 4:23 pm - Reply

    Salut,
    Aveti idee cum se numeste lampa de deasupra patului din dormitor (cel cu noptiere albe)? De mult timp caut una asa de minimalista pentru un loc intunecos din bucatarie…

  • Sanda - July 30, 2016 at 6:51 am - Reply

    Fantastica! Nu imi imagnam o asa casa in Romania. Decorul este minunat!

  • Roxana - August 11, 2016 at 9:50 pm - Reply

    Este perfecta! Casa se poate si inchiria?

  • Leave a Reply