search

Mama

posted on
October 25th, 2012
written by
Sanziana
category
JURNAL P.S.
comments
8 comments

Mama mea este profesoara de limba germana, are 1,64 inaltime, cele mai frumoase maini, un ras contagios si un stil cu totul si cu totul aparte. Bea cafea austriaca in cani mici de portelan, iubeste Viena, fetele de masa vechi si viata.  

M-am gandit de foarte multe ori sa scriu despre ea, dar de fiecare data mi-a fost teama ca nu voi reusi sa cuprind tot, ca nu-mi va iesi un portret pe atat de frumos pe cat il am creionat in minte. Azi am decis sa fac totusi o incercare…
Mi se intampla destul de des sa intalnesc oameni tristi, oameni nemultumiti de existenta lor, oameni care se cramponeaza de fiecare mic obstacol, care capituleaza si refuza sa mai incerce. Poate ca si eu fac asta uneori, dar imi aduc imediat aminte ca se poate si altfel. Pentru ca am o mama care alege intotdeauna partea plina a paharului, care nu cunoaste semnificatia cuvintelor “Nu”, “nu se poate” sau “e complicat”.

Aveam vreo cinci ani cand am inceput lectiile de pian. Profesoara mea de la Scoala Populara de Arte a spus ca sunt talentata dar nu prea am cum sa evoluez fara un pian in casa. Nu ma intrebati cum, dar in scurt timp m-am trezit cu un pian cu semicoada. In sufrageria apartamentului nostru cu doua camere. Pian pe care sigur nu ni-l permiteam, care era prea mare pentru spatiul mic in care locuiam si pe care mai toata lumea a sfatuit-o sa nu mi-l cumpere intuind probabil ca nu voi fi o mare pianista. Dar pentru mama mea toate astea nu au contat. “Eu nu am averi sa-ti las mostenire. Doar germana si pianul”.

Cu studiatul partiturilor nu am ajuns prea departe, dar cu germana mancata pe paine dimineata, la pranz si seara, am ajuns la 80 km de Viena, la un masterat in jurnalism. Intr-una din acele zile, am primit un telefon.
“Ce face copilul lui mama maine?
Maine? Nu stiu, nimic interesant. De ce?
Pai vin cu fetele la Viena si ma gandeam ca poate vrei sa o vezi pe mama ta.
Serios? De ce vii? Aveti treaba?
Ei, asta-i buna. Ce treaba sa avem? Nu putem sa venim si noi sa bem o cafea buna la Iulius Meinl, sa ne plimbam pe Mariahilferstrasse, sa cascam gura la vitrine si sa ne intoarcem a doua zi cu trenul?
Ba sigur ca puteti, ne vedem la 12 in fata la Stephansdom”.

Acea zi a devenit amintirea mea preferata. Banii ne-au ajuns de doua cafele, o punga de bomboane Mozart si de o bluza pentru mine.  Dar am inteles atat de multe… Am inteles cat de important este sa vrei sa te bucuri de viata, sa nu te impiedici de niciun obstacol, sa razi.

Imi dau seama acum, in timp ce scriu, ca sunt atatea detalii despre mama mea pe care ar as vrea sa vi le povestesc, incat simt ca doar un roman i-ar face dreptate. Pana atunci, nu pot sa inchei fara a va mai spune ca:

Este cea mai eleganta persoana pe care o cunosc si ca imi aduc aminte de mandria pe care o simteam atunci cand venea cu mine la scoala in rochiile ei Doina Levinta, aceeasi mandrie pe care o simt si azi cand ii fac cuiva cunostinta cu ea.

Nu se plictiseste niciodata si are reuniuni saptamanale cu marele ei grup de prietene, reuniuni la care de cele mai multe ori razi cu lacrimi. Acolo se iau interviuri imaginare, se canta, se danseaza, se recita, se dezbate politica…

Nu rateaza nicio o piesa de teatru, eveniment cultural sau targ de antichitati din Bucuresti, chiar daca asta presupune sa se suie in maxi taxi dimineata si sa se intoarca in aceeasi seara la Constanta.

Are cele mai bune sfaturi si “nu pentru ca sunt eu desteapta, ci pentru ca am facut mai multe umbra pamantului”.

Sper ca optimismul ei sa va molipseasca si pe voi…

 

Postari recente

Blogroll

Cauta pe site

RSS Abonare la RSS

8comments

  • Ina - October 25, 2012 at 12:52 pm - Reply

    Absolut minunat ai descris-o, Schatzi! Citind despre ea, imi dau seama de unde vin cateva dintre trasaturile care-mi plac foarte mult la tine. :)

  • Justina Irimia - October 25, 2012 at 2:26 pm - Reply

    M-a emotionat articolul, cu atat mai mult cu cat (ce sarmanta coincidenta), duminica trecuta a fost Ziua Mamei in Argentina. Multumesc!

  • Aida - October 25, 2012 at 2:36 pm - Reply

    Ce la fix (mi-)a picat!….:)

  • Lili - October 26, 2012 at 7:51 am - Reply

    Superba povestea, superba mama ta! Complimente!

  • sip - October 29, 2012 at 5:38 am - Reply

    Articolul tau mi-a adus aminte de mama mea – si ea avea cele mai frumoase maini …
    Foarte frumoasa postarea, felicitari !

  • Enache Lucia - October 31, 2012 at 8:59 am - Reply

    Si eu sunt fermecata de mama ta!

  • Suzi Carp - October 31, 2012 at 12:56 pm - Reply

    O descriere atat de potrivita personalitatii boeme a persoanei in cauza! Aceasta Doamna, cu dragostea sa pentru viata si cu mica sa doza de nebunie atat de necesara pentru o viata armonioasa, cu stilul sau unic, va ramane mereu profesoara mea preferata (chiar daca germana nu am invatat-o cat ar fi trebuit)

  • Leave a Reply