search

Share it to stop it

posted on
October 14th, 2013
written by
Sanziana
category
JURNAL P.S.
comments
0 comments

Nu stiu daca obisnuiti, macar din cand in cand, sa faceti exercitii de imaginatie si cu ipostaze mai putin placute sau chiar deloc confortabile.

Eu, va marturisesc, ca fac asta uneori! Cum altfel sa pretind, sa astept intelegere, daca eu la randul meu nu fac un efort, nu incerc macar, sa ma transpun intr-o situatie data? Un subiect care m-a framantat mult timp, o realitate care mi-a ridicat nenumarate semne de intrebare si tot atat de multe dileme, este… violenta domestica!

Prima data cand m-a intrebat cineva cum as reactiona daca persoana iubita, blanda si afectuoasa pana la un moment dat, s-ar transforma brusc si m-ar lovi, am pufnit in ras. Mi se parea atat de absurda aceasta situatie, aproape imposibila, nu cunosteam pe nimeni care sa fi trecut prin asa ceva, nu-mi imaginam ca vreo persoana draga mie ar putea fi abuzata fizic, era un subiect despre care auzisesm doar la stiri si care nu facea parte din lumea mea mica. ” Bine, hai sa reducem totul la absurd si sa presupunem ca iubitul te loveste”, a continuat sa insiste persoana respectiva. “Evident ca nu as indura asa ceva, mi-as strange bocceluta si as pleca intr-o clipita. Si nici nu stiu pe nimeni care sa accepte, poate acum o suta de ani da, dar nu in ziua de azi”. Va marturisesc din nou, ca am dat atunci un raspuns automat, ca nu am facut un exercitiu propriu-zis de imaginatie, ca am respins situatia ipotetica pur si simplu, in primul rand pentru ca o credeam aproape inexistenta.

Au trecut ani buni in care nu mi-a mai pus nimeni aceasta intrebare, iar violenta domestica a ramas in continuare in mintea mea un subiect de stiri sau filme. A venit insa ziua in care una dintre cele mai bune prietene ale mele m-a sunat plangand, spunandu-mi ca iubitul de care era indragostita nebuneste, pe care il cunosteam si cu care iesisem de multe ori in oras, a batut-o. ” Cum adica sa te bata, ce vorba e asta?”, imi aduc aminte exact cuvintele pe care le-am folosit, tocmai pentru ca era prima oara cand purtam o astfel de discutie. “Si cum a reactionat cand i-ai spus ca s-a terminat totul intre voi?” “Pai stai putin sa-ti povestesc, e complicat… Nici eu nu sunt tocmai nevinovata. L-am enervat rau, el oricum era stresat de dinainte si nici nu m-a lovit asa de tare. Sincera sa fiu, nici nu cred ca a vrut sa-mi faca rau. S-a descarcat si el, bine ca n-am patit nimic grav. A plans, si-a cerut scuze, mi-a spus ca nu i s-a mai intamplat niciodata sa dea in cineva si a jurat ca ca nu o va mai face”. Stiu ca am ramas fara replica. Stiu ca nu aveam nici cea mai vaga idee cum ar trebui sa reactionez. Mi se parea de neinteles, de neconceput, incredibil. Cum sa ierti asa ceva? Cum sa alegi sa mergi mai departe langa un astfel de om? Eram furioasa, furioasa pe prietena mea care ii gasea scuze, furioasa ca ceva atat de absurd afecta un om drag mie.

Si am incercat din nou sa imi imaginez ca ceea ce i se intampla ei mi s-ar putea intampla intampla mie. De data asta am dus exercitiul la extrem si mi-am inchipuit ca sunt casatorita, ca am doi copii si ca financiar nu-mi este tocmai bine. Chiar mi-as strange bocceluta pe loc, as lua copiii in brate si mi-as schimba viata intreaga de pe o zi pe alta? Si stiti de ce mi-am dat seama? Ca da, primul gand care mi-a strabatut mintea a fost o incercare schimonosita de a-i gasi scuze, de a ma convinge ca nu s-ar mai putea intampla a doua oara, de a evita schimbarea radicala a vietii. Am realizat ca exercitiul de imaginatie m-a ajutat nu doar sa inteleg prin ce trece, dar si cat de important este ca eu sa ma implic, sa incerc sa-i deschid ochii, sa nu fiu brutala, dar sub nicio forma sa nu aleg… “sa nu ma bag”. Intotdeauna varianta de a ramane doar un spectator este facila, dar inseamna in acelasi timp si ca nu-ti pasa. Iar eu vreau sa-mi pese, chiar si in clipele in care acest lucru presupune un efort din partea mea. Asa ca am insistat, n-am lasat sa treaca o zi in care sa nu-i amintesc prietenei mele incidentul cu pricina, si am insitat din nou, pana intr-o dimineata in care telefonul a sunat din nou. “Ne-am despartit. Si sa nu crezi ca mi-a mai facut ceva, dar mi-am dat seama ca de fiecare data cand ajungeam la o discutie in contradictoriu, mi-era atat de teama ca m-ar putea lovi, incat izbucneam in plans doar cand imi rostea numele mai apasat “.

Violenta domestica exista, e mai aproape de noi de cat as fi crezut, iar alegerea de a ne implica sau nu, poate schimba viata cuiva… in bine sau in rau. Si nu stiu daca stiati, dar:

– La fiecare 30 de secunde o femeie din Romania este victima a violentei domestice
– In 2007 au fost inregistrate 4500 victime dintre care 50 au decedat. 56% dintre cazurile de violenta domestica au fost inregistrare in mediul urban, iar 44% in mediul rural
– In 2010 aproape 12.000 de femei au cazut victime ale violentei domestice. 99 au murit.
– In primele 3 luni ale anului 2011 au fost inregistrate 1.400 de cazuri de violenta domestica. 27 de persoane au murit.
– 75% dintre cazurile de violenta domestica nu sunt raportate
– 61% dintre romani considera ca violenta in familie este o chestiune privata iar 33% considera ca politia ar trebui sa intervina (CPE, 2003)
– in Europa, 1 din 4 femei este abuzata de-a lungul vietii.

Acestea sunt motivele pentru care Campania Respectului, are drept motto, “Share it to stop it”.
macheta-finala

Postari recente

Blogroll

Cauta pe site

RSS Abonare la RSS

Leave a Reply