search

SoNoRo Conac, editia a V-a

posted on
June 14th, 2017
written by
Sanziana
comments
0 comments
afis Sonoro Conac 2017_Miclosoara

Visez sa ajung in multe locuri si cred ca reusesc de prea putine ori, iar in aceasta saptamana m-as teleporta pe loc la SoNoRo Conac ! 

Seria de concerte SoNoRo Conac din luna iunie se va incheia saptamana aceasta, cu concertele de la Biserica Fortificata din Cincsor, Castelul Kalnoky din Miclosoara si Castelul Daniel din Talisoara.

M-as bucura tare daca ati citi cele cateva randuri despre fiecare concert si locatie in parte, caci pe mine m-au exaltat peste masura…

Joi, 15 iunie, de la ora 18:30, va avea loc la Biserica Fortificată Cincsor, din judetul Brasov, un recital al Variatiunilor Goldberg de Johann Sebastian Bach, in interpretarea artistilor Daniel Rowland (vioara), Razvan Popovici (viola), Justus Grimm (violoncel) si Stian Carstensen (acordeon).
Concertul va fi urmat de un cocktail.

Biserica Fortificată din Cincșor datează din secolul al XIII-lea si a fost initial o bazilica romanica, cu hramul sfintii apostoli Petru și Pavel. In secolul al XV-lea se va transforma in biserica gotica si tot atunci va fi fortificata, cu patru turnuri, sanț de apă și drum de strajă.

Fosta scoala si parohie evanghelica din Cincsor formeaza impreuna cu Biserica Fortificată un ansamblu istoric tipic pentru fostele sate sasesti din Transilvania. Scoala, construita in stil Art Nouveau, la inceputul secolului trecut, si fosta casa parohiala, datând din secolul XVI, au fost reabilitate si transformate in Casele de Oaspeți din Cincsor, un spatiu ce pune laolalta traditia si cultura si ofera posibilitatea de a explora zonele turistice inconjuratoare si stilul de viata local.
Biserica Fortificata din Cincsor

Sâmbătă, 17 iunie, de la ora 17.00, castelul Kalnoky din Miclosoara (Covasna), recent devenit Muzeu al Vietii Transilvanene, va „prinde viata”, pentru ca va gazdui primul eveniment cultural din ultima sa jumatate de secol: concertul SoNoRo Conac, cu un program muzical alcatuit din lucrari de Ludwig van Beethoven, Ernst von Dohnányi, Franz Schubert, Carl Maria von Weber și Zoltán Kodály. Concertul va fi urmat de un cocktail.

In aceeasi seara si in acelasi loc, invitatii vor putea lua cina la castel, alaturi de o familie de nobili. Contele si contesa Tibor si Anna Kalnoky organizeaza la castel seara caritabila ”Un castel prinde viață”, in care vor ghida oaspetii intr-un tur special, apoi ii vor invita la cina, in acelasi decor. Scopul serii este de a strange fonduri pentru a sprijini functionarea acestei importante si unice atractii culturale din zona. Muzeul are si un important rol social pentru comunitatea locala. Pretul serii este 300 lei, iar rezervări se pot face la comunicare.kalnoky@gmail.com.
Castel Miclosoara

Seria de concerte SoNoRo Conac din luna iunie se va incheia duminică, 18 iunie, cu un matineu la Castelul Daniel din Talisoara.

Castelul Daniel din Talisoara a fost construit in prima jumatate a secolului XVII de Daniel Mihály, capitanului adjunct al tinutului Trei Scaune, si sotia sa, contesa Haller Judit. Constructia a fost ridicata pe mosia primita in dar de la Bethlen Gábor si poarta amprenta stilului renascentist, specific arhitecturii multor resedințe din aceasta zona a Transilvaniei.

In sec XIX, castelului i se va ridica o noua aripa, in stil clasicist. Aici pot fi intalnite elemente de arhitectura purtând blazonul familiei, o lebada cu gatul sagetat, sculptat in teracota, alaturi de initialele fondatorilor si deviza familiei: ”Deus Providebit/Anno 1669” (“Dumnezeu va purta de grijă/anul 1669”).

In perioada comunista castelulului i s-au dat intrebuintari improprii, ceea ce a condus la deteriorarea sa. In anul 2008, Castelul Daniel a fost cumparat de familia Racz si transformat in hotel, dupa un lung si atent proces de reabilitare. Frescele originale si alte elemente arhitectonice valoroase ale domeniului pot fi intalnite in fiecare dintre cele opt camere, fiecare cu o poveste ce tine de istoria zbuciumata a domeniului.
Dupa concert, Castelul Daniel organizează un brunch, cu produse traditionale din zona, reinterpretate. Taxa de brunch este 85 ron, iar inscrierile se fac la office@danielcastle.ro.
Castel daniel

Sonoro Conac

Postari recente

Blogroll

Cauta pe site

RSS Abonare la RSS

Leave a Reply