Chiar daca nu va indragostiti atat de des si de zgomotos cum o fac eu, astazi va garantez ca nu puteti ramane imuni… Mai intai la talentul Anei si al lui Ste, cunoscuti drept LOOT, si apoi la farmecul irezistibil al lui Piglet, cel mai simpatic arici pitic.
Cine?
Piglet. Arici pitic African. Abilităţi extraordinare de a sări de la înălţimi, căutător de colţuri întunecate şi simţuri kinetice dezvoltate remarcabil.
Pe lângă adaptările de apărare şi atac, Piglet manifestă un acut simţ al mirosului, materializat prin nasul său de porcuşor.
Ce (ii place cel mai mult sa faca)?
Să doarmă ziua. Să fugă frenetic în timp ce mârâie în jurul orei 4 AM.
Ambele comportamente denotă natura sa duplicitară & conflictul interior pe care încearcă să-l suprime. O altă teorie este că ambele comportamente îi provoacă o satisfacţie pe care oamenii nu o pot încă experimenta.
În general e foarte leneş, mai ales în sezonul rece, când intră într-un fel de hibernare.
Cand si cum (a intrat in viata voastra)?
Piglet s-a născut în Berceni, într-o familie de arici – care părea destul de fericită cu statutul ei de familie de arici. A avut un parcurs fulminant, unii au spus că a ars câteva etape, dar a ajuns destul de repede în zona mai up-town a oraşului, într-un mediu în care a devenit foarte uşor popular. Momentan activează în cadrul LOOT, cu o funcţie de influenţă ridicată.
Unde (este locul lui favorit)?
Pe Piglet o să îl găseşti mereu în cele mai obscure colţuri. Dacă îl iei în braţe o să caute cât de repede mânecă bluzei sau un colţ în care să se poată ascundă de reflectoare.
Piglet schimbă, după criterii destul de vagi, locul preferat – câteodată optând pentru spaţii teoretic inaccesibile, care ne-au generat ipoteza că ar putea să practice artă sacră a anulării temporare a gravitaţiei.
De ce (este special pentru voi)?
Piglet face parte dintr-o specie aparent ‘prostuţă’ de animale, domesticită de romani în sec. IV i.Hr.
Pe de o parte, ne duce cu gândul al începuturile fiecăruia, prin modul în care sondează lumea din jurul său, căzând de pe diverse obiecte.
Pe de altă parte, ne aminteşte de rezistenţă celor cred într-un ideal şi sunt gata să depună eforturile necesare pentru a-l urma.
Iar idealul lui Piglet este să se asigure că e cât mai puţin deranjat din somn.
Fotografii de Catalin Georgescu
Sunt iremediabil indragostita si eu! De unde-mi iau unul si eu!?