Nu v-as fi povestit din nou despre cafea daca nu as fi avut o istorisire recenta cu “bautura” mea preferata.

Sfarsitul de saptamana mi l-am petrecut la mama mea, cea de la care am si mostenit dragostea pentru aceasta licoare. Mai nou, acasa, cafeaua trebuie rasnita manual si nu se accepta nicio alta metoda. Se iau boabele, se pun cu grija in rasnita si pret de vreo 45 de minute invarti frumos de manivela pentru a-ti asigura cam doua cescute.

Va imaginati ca in prima seara am protestat vehement si ca, desi ma dureau bratele, rasneam fara incetare de teama ca nu voi avea ce sa beau in zorii zilei. Partea cea mai draguta este ca sambata dimineata mare mi-a fost surprinderea atunci cand am savurat primul strop de cafea. Mi s-a parut una dintre cele mai bune cafele din cate am baut…

Sambata pe inserat nu am mai protestat deloc la gandul ca trebuie sa rasnesc pentru duminica dimineata, ba chiar m-am obisnuit repede cu ideea si aproape ca mi-a placut. E adevarat ca am mai incercat sa pasez responsabilitatea oricarei persoane care ne-a vizitat in aceste doua zile. “Ia si tu si rasneste, ca altfel nu avem ce bea”!

Una peste alta, nu cred ca voi aplica zilnic metoda, dar macar din cand in cand…

Photo via bubbelsoda.tumblr.com