search

C-O FI By Cumulus Architecture

posted on
May 22nd, 2020
written by
Sanziana
category
PLACES
comments
0 comments

Daca s-au deschis sau cand se vor deschide cafenelele nu imi este clar, dar stiu ca imi este dor sa beau o cafea buna intr-un loc care sa imi bucure si privirea.

Azi va propun C-O FI (si voi il notati in agenda pentru cand vom putea merge) si nu doar pentru ca este o cafenea din apropierea casei mele (Strada Putul lui Zamfir, nr. 60), ci pentru ca design-ul este exact asa cum “mi-a recomandat medicul”, cafeaua buna, iar proprietarul, un om cu adevarat pasionat de cafea.

Dan este controlor de trafic aerian si, de cativa ani buni, pasiunea sa pentru cafea a luat forma unui coffee shop C-O FI pe numele sau. Poate ca nu mai este nevoie sa specific, dar totusi o voi face: cafeaua este proaspat prajita in propria prajitorie, aparatul folosit este unul GIESEN, de tehnologie inalta, cu care se pot obtine cele mai subtile note din boabele de cafea verde. Cafea care provine din Africa, America Centrala, America de Sud si Asia.

Si acum un pic despre design… Design-ul este semnat de Cumulus ( arh.Eliza Yokina si Irina Iacob), iar spatiul care include un bar pentru prepararea cafelei si a bauturilor, cat si locurile de stat (mese cu bancheta tapitata), are 65 de metri patrati. Un spatiu armonios, cu un autentic vibe urban, cu accente eclectice si o paleta cromatica fara cusur. De-abia astept sa imi savurez cafeaua aici!

Minunatul candelabru auriu este de la Circa 1703-3071, scaunele pliabile din lemn, mesele si taburetele sunt Ubi Kubi, iar restul elementelor (de la piesele de metal si pana la placari, sunt lucrate la comanda).

Si, nu in ultimul rand, as vrea sa mai spun ca branding-ul este semnat de Fiastru (lovely job)!

P.S. Am aflat intre timp ca puteti comanda cafea de la C-O FI acasa sau puteti sa treceti pe acolo si sa o luati la pachet. Probabil ca asta voi face eu maine…

Photos by Radu Matei

Postari recente

Blogroll

Cauta pe site

RSS Abonare la RSS

Leave a Reply