In ultimul timp propria-mi casa a inceput sa ma irite, sa devina o adevarata sursa de neplaceri zilnice. Veti citi si ma veti intelege!

Ma trezesc, pun apa la fiert pentru cafea, imi aprind o tigara si privirea imi ramane pironita pe usa de la bucatarie. Groaznica, nu-mi mai place deloc! Sunt convinsa ca strica toata karma casei. Inspir, expir ca sa nu ma enervez prea tare si iau ibricul de pe foc. N-am cum sa nu observ faianta din bucatarie. Ce-o fi fost in capul meu atunci cand am ales faianta gri deschis cu chit gri inchis? Micsoreaza spatiul, serios, nu-l pune deloc in valoare. Clar, trebuie sa fac ceva in acest sens. In astfel de conditii eu nu mai pot trai. Ca sa nu incep sa va enumar toate problemele cu care ma confrunt zilnic, de la gresia din baie care imi da dureri de cap si pana la parchetul care imi creeaza, poate, cel mai mare disconfort. Decoratoarele din voi sunt convinsa ca rezoneaza cu mine in aceste momente de cumpana…

Dar problemele de-abia acum incep. Ce te faci cand esti ca mine, adica o persoana implusiva, lipsita complet de rabdare si dornica sa gaseasca solutiile pe loc? E greu, dar va spun cum am rezolvat unul din multele neajunsuri ale baii, in timp record. Ziua a inceput la fel: apa, ibric, cafea, tigara. Apoi spalatul (stiu, ordinea ar trebui sa fie inversa, dar nu-mi judecati tabieturile). Evident ca nu a durat mult pana am dat cu ochii de oglinda. Sa va mai explic cat de mult ma supara oglinda? Banala, dreptunghiulara, fara rama, fara sare si piper. M-am imbracat si am fugit in graba in Centrul Vechi. Dupa trei ore de cautari intense, m-am intors victorioasa cu doua oglinzi superbe, ovale, una de bronz ruginit si cealalta din lemn antichizat. O izbanda, dar haideti sa nu ne imbatam cu apa rece! Oglinda veche trebuia demontata, iar cele noi isi cereau drepturile. Cum blocul in care locuiesc era in curs de reabilitare, sau cum s-o numi procesul, stiam ca gasesc muncitori la fiecare etaj.

“Buna ziua. Am si eu o rugaminte! Sunteti draguti sa ma ajutati cu niste oglinzi? Vreau sa dau jos una veche si sa montez doua noi in locul lor.

Sigur, domnisoara. Il iau si pe colegul meu cu bormasina si venim. Etajul 8, da?”

Dupa cateva minute…

“Gata, am venit. Pai ce-ati facut, ati montat-o singura?

Nu, domnule, astea doua sprijinite de zid sunt noi si cea de pe perete e veche.

Eee, glumiti, nu? Cum sa dati oglinda asta moderna jos si sa puneti vechiturile?

Lasati, ca nu v-am chemat la mine sa discutam despre design. Ma ajutati sau nu?

Ma rog, va ajut acum, dar nu stiu ce sa zic, domnisoara, mai bine va mai ganditi. Ca stricati bunatate de oglinda. Zic si eu..

Pai nu mai ziceti, haideti cu bormasina aia. Oglinda moderna v-o fac cadou”.

Cam jumatate de ora a durat tot procesul. Superbe oglinzile, dar n-au facut decat sa imi dea alte batai de cap. Lumina, moderna si ea, nu se mai potrivea cu noul stil, savoniera parca iti sarea in ochi, multe, multe. Dar sa spunem ca m-am linistit pe moment.

A doua zi. Aud batai in usa. Deschid. Muncitorul cu bormasina de ieri.

“Sarumana, domnisoara. V-am urmarit toata ziua sa vad cand veniti.

Serios, de ce?

Am si eu un turn.

Ce aveti?

Un turn.

Un turn?

Da, un turnul Eiffel din lemn.

Aha. Si?

M-am gandin eu ça s-ar potrivi la dumneavoastra in casa. Ca am vazut ca va plac lucrurile asa, mai vechi.

Pai nu stiu ce sa va spun, faceti-i o poza, vad turnul, ma gandesc si va zic.

Pai il am jos, la masina. Vi-l aduc acum”

Dupa cinci minute.

“Uitati-l, e superb! E facut tot din lemn, poate il puneti in sufragerie sau ce stiu eu…

Nu va suparati pe mine, dar chiar nu stiu ce sa fac cu el. Multumesc ca v-ati gandit la mine , dar nu-l vreau.

Bine domnisoara, nu-i nimic, eu am zis ca o sa va placa. Ca era asa, pe stilul matale.

Multumesc mult, dar nu”.

Recunosc ca m-am simtit foarte prost ca nu am luat turnul. Omul s-a gandit la mine si eu am refuzat asa, de nepoliticoasa ce sunt. Si acum regret. Poate mi-l dadea ieftin…

Acum ca v-am spus povestea mea, incalec pe sa si plec, caci trebuie sa rezolv problema faiantei din bucatarie! Va pup!