Nu vreau sa va irosesc timpul cu platitudini, dar cred ca inainte de a scrie orice altceva trebuie stabilite niste adevaruri general valabile. Ne-am dovedit a fi, de cele mai multe ori, o specie nemultumita cronic si ghidata adesea de frica. Si aici pot fi enumerate de la cele mai banale insatisfactii pana la situatii complexe, apasatoare cu adevarat.
Va dau doar cateva exemple: am o casa dar oamenii cu adevarat impliniti au vila, imi place ce fac dar sigur as putea castiga mult mai multi bani facand altceva, am fost in vacanta in Grecia, dar ce fericiti trebuie sa fie cei care merg in insulele Barbados, il iubesc pe omul de langa mine, dar daca este un altul pe care l-as iubi mai mult? Ce o sa fac peste un an? Dar peste cinci? Daca nu voi reusi? Daca gresesc? Si sunt convinsa ca as umple pagini cu astfel de exemple.
Putini sunt cei care trag aer in piept, se uita in jur, sunt fericiti cu ceea ce au si savureaza momentul. Noi, restul, suntem ocupati cu teama, frica, supararea. Simt nevoia din cand in cand, si astazi este una dintre acele dati, sa ma ciupesc pe mine, apoi pe cei dragi si sa ne trezim cu totii un pic la realitate. La o realitate mult mai frumoasa decat cea pe care o descriem si de care am uitat sa ne bucuram. Pentru ca ne e frica. Calea frustrarii e mai la indemana, mai usoara, mai sigura.
Imi aduc aminte de momentul angajarii mele la revista Tabu. M-am dus la interviu pentru job-ul de content manager web, in conditiile in care nu ma consider o persoana tehnica, ba chiar am fugit de calculator niste ani buni. M-am prezentat timorata, cu palmele transpirate, deloc increzatoare, convinsa ca nu voi face o impresie buna. “Ce-o sa fac, daca ma fac de ras, ce sa spun, cine sunt eu?” Nu mi-e clar nici acum cum de am luat job-ul, dar m-au angajat. Si, credeti ca m-am bucurat? Nu. Ba din contra. Am plans zile in sir la gandul ca isi vor da seama ca au facut o greseala, ca erau altii mult mai pregatiti si buni, ca voi fi o dezamagire, ca sunt o impostoare si ca nu merit sa ma aflu acolo. A trecut mult timp pana am capatat incredere in mine, dar atunci cand ma convinsesem ca imi merit locul, nu am mai stiut sa ma bucur. Obosisem.
Vara trecuta am decis sa imi dau demisia. Aveam o dorinta mai veche de a invata sa fiu stilist de vitrine. Zis si facut. Am aplicat la un curs la Paris, mi-am scos din banca si ultimul leu si plecata am fost. Frumos, nu? Poate din exterior pentru ca eu nu m-am bucurat aproape deloc de aceasta experienta. ” Sunt la Paris, e adevarat, dar ce-o sa fac eu singura aici? Frumos era daca veneau si prietenii mei. Asa e trist. Ce se va intampla dupa terminarea cursului, incotro o voi apuca?” Arunc acum o scurta privire in urma si mi-as trage o palma peste ceafa. De ce nu m-am bucurat? De ce nu am avut atunci puterea de a face de un stop cadru si de a zambi? M-am incruntat prea mult de frica, nemultumire, neliniste, nesiguranta…
Dar de azi m-am inscris la cursuri intensive de bucurie. Mai sunt multe locuri libere pentru cei interesati si prima lectie e din partea casei. De pregatit pana data viitoare:
De eliminat din vocabular : teama, frica, panica, nemultumire, neincredere, nu, e complicat.
De introdus in vocabular : vreau, pot, ma descurc, invat, bucurie, multumire, incredere, sigur ca da, simplu.
Spor la tema!
hehe, foarte cute! :)
ma bag
foarte faina doza de sinceritate :)
Draga Sinziana, atat de tare mi-a placut articolul asta si atat de mult m-am regasit in el. Ai mare dreptate. Eu sunt unul dintre acei oameni carora le este teama ca sunt prea fericiti… Si mie mi s-a intamplata faza cu jobul anul trecut la Festivalul Enescu. Dar am invatat sa fiu fericita, e greu si e nevoie de exercitiu. Desigur, uneori avem si vise nepotrivite momentului sau persoanei noastre si cand se implinesc nu stim ce sa facem cu ele. Felicitari pentru blog, imi place foarte mult! Citeam si vechiul blog de la tabu si m-am bucurat sa te regasesc virtual. Multa inspiratie in tot ceea ce faci!
mult mult succes draga mea… eu am depasit acest moment, 8-% din cazuri… pt restul, mai am de lucru!
Ce cunoscut imi suna. Frumos scris.
E greu să nu îţi mai fie frică. Tare greu. Sună uşor în textul tău, dar tare greu e. :)
din cand in cand mai citeste articolele tale mai vechi…pline de intelepciune :)
citez:
“De eliminat din vocabular : teama, frica, panica, nemultumire, neincredere, nu, e complicat.
De introdus in vocabular : vreau, pot, ma descurc, invat, bucurie, multumire, incredere, sigur ca da, simplu”
asta este motivul pentru care ..din cand in cand ..ai nevoie de prieteni…sa-ti aduca aminte!