Prima vizita pe 2016 este din nou una de la distanta, de la aproape 200 km distanta, ca sa fiu mai exacta. Suntem acasa la Gabi Lenghel, in Schei (un cartier din municipiul Brașov, fost cartier romanesc al Brasovului vechi).
Nu l-am cunoscut personal pe Gabi, dar am stiut ca as fi tare bucuroasa sa bem o cafea impreuna (de fapt, nici nu stiu daca bea cafea ) si sa povestim dupa ce am vazut prima imagine cu interiorul casei sale. De la a doua, m-am declarat o fana adevarata!
Daca v-ati aruncat deja un ochi peste fotografii, probabil ca nu mai este nevoie sa va spun ca gazda noastra de astazi este pasionata de reconditionarea obiectelor vechi de mobilier. Pe masura ce a lucrat la reconditionarea casei, o casa nationalizata pe care diversi proprietari au portionat-o fiecare intr-un mod ce le servea intereselor, Gabi a descoperit arcade, cadre de usi, culoare ingropate in zidarie, pe care le-a dezvelit, din dorinta de a reconstitui planul original al casei (despre care crede ca a fost o manastire de maici sau o abatie).
De schimbat nu a schimbat prea multe… Bucataria care se afla intr-o parte a casei, spre strada, dar izolata de restul casei, a fost inlocuita cu o baie – budoar, iar noua bucatarie a aparut in locul verandei care a fost inchisa si integrata in living. Ferestrele sale dau spre curtea interioara a cladirii si aduc lumina in cea mai populara zona a casei, acolo unde cei 4 membrii ai familiei, Gabi, Cristina si cei 2 baietei ai lor petrec cea mai mare partea a timpului impreuna.
Mobila de bucatarie a fost construita din grinzi vechi, la fel si biblioteca din partea opusa a livingului. Pe una dintre grinzile bibliotecii se poate deslusi o data pierduta in negura timpului – 1874. In bucatarie o usa veche de soba adaposteste un dulapior de condimente, iar in dormitorul parintilor un cufar de zestre, echipamentul de urcat pe munte. Familiei Lenghel ii place sa adauge functionalitate unor lucruri pe care altii nu stiu cum sa le mai aduca in viata lor, dar de a caror poezie nu se pot lipsi.
In casa, amestecate cu obiecte personale mostenite de la parinti sau prieteni (cum sunt pozele vechi de familie ce inconjoara oglinda din holul de la intrare si unde alaturi de bunicii familiei stau si poze ale primilor proprietari ai casei) se afla obiecte de arta, sculpturile lui Csaba Kovacs – Cucoana, Cuibul, Orfanul, ce puncteaza cu sensibilitate si umor diferite spatii din interior.
Surpriziele nu se incheie aici… Dupa patul din camera parintilor, se afla ascunsa o trapa ce duce in pivnita organizata ca un loc secret de intalnire, dar care, de fapt, gazduieste piese de mobilier vechi pe care Gabi le va reinventa si carora le va da o noua viata la un moment dat.
Casa, obiectele, povestea lor si a familiei Lenghel mi-au dat asa o stare de bine, de tihna si de repaus, incat cu greu ma mai poate convine cineva ca week-end-ul nu a inceput deja…
Fotografii de Bogdan Taut si Gabi Lenghel
As putea sta pe divanul din bucatarie sa-mi beau cafeaua in fiecare zi a vietii mele! :) Multa arta in toate formele!
Interesant si plin de istorie personala. Totusi, pentru gustul meu, este un pic cam aglomerat, clar nu mi-as dori sa fiu nevoita sa sterg praful acolo :)
Splendid! Si mai ales autentic, foarte rar astazi… Bucataria (geamurile!!) e fenomenala
Fara dubii, o casa absolut superba, plina de viata si personalitate!
Multumim ca ne-ai impartasit si proprietarilor ca au ingaduit sa ne bucuram si noi de „castelul” lor. Desi pare aglomerat, cu buna stiinta sau involuntar, dintr-o nevoie estetica, fiecare lucru are locul lui si il completeaza pe cel de langa, de la icoanele pazitoare ale portilor, pana la pantofiorii si vechile calapoade aflate in acelasi camp vizual cu picioarele goale ale Orfanului. Sunt foarte bine gandite si perspectivele care se deschid dintr-o camera in alta. Desi nu imi place gresia in dormitor sau camera de zi, cu exceptia caselor provencale sau de vacanta, vazand podeaua si gresia frumoasa, precum si multimea obiectelor interesante, apreciez decizia de a renunta la covoare.
Mi-au placut galeriile, apreciez arta si efortul de a recupera si scoate la lumina obiecte care spun o poveste – acesta consider eu, este praful pe care trebuie sa il stergem din cand in cand. Daca ar fi sa gandim doar practic, unde ar mai fi bucuria frumosului?:)