In ultimul meu an, cam de cand am decis sa-mi schimb viata radical, m-am confruntat cu situatii care mai de care mai neplacute, cu refuzuri, cu priviri strambe mustind a neincredere, cu dezamagiri si momente lipsite de speranta.
Si mi-am dorit ca cei apropiati sa-mi planga de mila, sa ridice sabia in numele meu si sa-mi poarte bataliile mai departe pentru ca eu sunt secatuita si dezamagita. Am asteptat sa fiu mangaiata pe crestet, sa mi se spuna ca oamenii sunt rai, dar ca dreptatea isi va face loc, ca eu sunt un om minunat si ca lucrul asta va fi clar pentru toata lumea in cel mai scurt timp. Si nu, nu mai suportam sa aud, nici macar o singura data, ca trebuie sa am rabdare. Si totusi, adevarata lectie de viata am primit-o ieri…
Ne-am asezat sa bem o cafea la Energia. Ea, prietena mamei mele, venise la Bucuresti in interes de serviciu si urma sa plece intr-o ora. Ora pe care nu o voi uita prea curand. M-a intrebat ce fac, cum imi mai e si daca sunt multumita. I-am spus ca viata e nedreapta, ca oamenii sunt neseriosi si ca nu mai pot sa ma lupt in permanenta pentru a dovedi. Ca am 31 de ani si ca am tot dovedit pana acum.
Mi-a zambit senin, parinteste si si-a aprins o tigara. “Viata e minunata si ti-o voi dovedi. Aveam 33 de ani, eram insarcinata, singura si cu o mica mostenire ascunsa in cutia cu bigudiuri. Toata familia mi-a spus sa-mi cumpar o casa, sa nu mai stau cu chirie, sa investesc banii cu cap. N-am ascultat pe nimeni, am jucat totul pe o carte. Am vrut sa am afacerea mea, am simtit ca nu voi mai primi a doua sansa in viata si am riscat. Si am ajuns intr-o lume a barbatilor, in care pentru fiecare greseala eram etichetata drept proasta, fiecare sfat pe care il ceream mi-era dat gresit pentru a-mi face caderea mai usoara. Dar nu mi-a pasat. Aveam o incredere in mine imposibil de demontat. Stiam ca voi reusi.
Imi aduc aminte ca imi amenajasem un birou mic, intre doi pereti ingusti, de-abia ma puteam strecura pentru a-mi completa actele. Iar ei radeau, radeau si spuneau ca mi-am facut birou intr-un wc. Si stii ce le-am raspuns? Nicio problema, caci pe wc iti vin cele mai bune idei. Si imi mai aduc aminte ca una dintre sarcinile care imi reveneau era sa completez niste declaratii. Fiecare greseala iti era taxata cu 8 euro. Nimeni nu a vrut sa ma invete, nimeni. Si mi-am spus, nu-i nicio problema, imi voi da tot salariul pe greseli pana voi invata cum se completeaza declaratia corect. S-au dus cateva salarii bune, dar am reusit. Si acum, dupa mai bine de 18 ani, sunt singura femeie care se lupta cot la cot cu ei si le face concurenta. Si lupta e la fel de grea ca la inceput. Si stii de ce nu indraznesc sa-mi puna piedica? Pentru ca sunt convinsi ca in umbra mea este un om puternic…
Si iti mai povestesc o intamplare. Ieri a venit un control. Eu am acest principiu de a nu da spaga, principiu pe care nu l-am incalcat niciodata in acest ani. Enervati de lipsa mea de promptitudine in a le strecura plicul, au vrut sa verifice tot. Si i-am insotit calma peste tot. Si s-au hotarat sa ia la bani marunti fiecare obiect. Mi-am pus ochelarii pe nas, mi-am deschis cartea si am citit linistita in tot acest timp. N-am cedat nicio secunda, dar am avut incredere ca vor ceda ei. Si asa s-a intamplat. Am indoit pagina, am inchis cartea si m-am intors in birou. Fara spaga, fara nervi, fara slabiciune.
Am reusit pentru ca am avut incredere in mine. Nu mi-a pasat de indoielile nimanui, nu am asteptat nicio mangaiere sau incurajare, m-am premiat singura pentru fiecare izbanda, oricat de mica si mi-am vazut de drumul meu. Sinuos, anevois, inselator dar mi-am vazut de el si nu m-am abatut nicio secunda pe vreo alta poteca. Si da, viata e minunata, crede-ma!”
O cred.
Mereu îmi prinde bine să citesc astfel de lecţii de viaţă. Am avut-o şi eu pe-a mea acum un an şi jumătate şi de-atunci tot cresc, e o luptă continuă spre mai bine. Dar am înţeles că fericirea chiar e în noi şi mereu prezentă, şi nicidecum o destinaţie sau ceva care poate fi atins abia mai târziu când ne vom fi atins unele obiective.
doar ca… “incredere in mine” nu vine de la sine. si daca nu faci un efort in acest sens won’t! resursa umana este, la fel ca orice alta resursa, epuizabila, si se cladeste usor ca si restul.