Venea pe străzi ocolite
venea încet subversiv mai ţin minte rochia
şi geanta ei roz
ca o fondantă uriaşă

sunt iremediabil îndrăgostită de mine
mirosul mănuşilor şi al ciorapilor de damă
seara printre clasoare şi monezi vechi
umbra aceea subţiratică
magnetismul ei inefabil
octombrie tolănit pe frunze
octombrie cu albine pe geamuri
ea pasărea îşi trimite de dincolo
inelul de care încă m-agăţ
o bătrână linge cu limba scămoasă
liniile de cărbune ale uşilor
desenate pe ziduri
până dispare orice speranţă
de a ajunge înapoi
în pantofi cu tocuri înalte

mărunte s-au făcut întâmplările doamne
liniştea chipului meu
culcată peste liniştea chipului mamei
o baltă în care nu mai arunci cu pietre
pentru că e gata încreţită
– până şi ironia ţi s-a ros la coate
şi băncile sunt ocupate de şcolari –
nu e un anotimp această toamnă
e însuşi patul tău
în care faci amor în gând
ca într-o ceainărie chinezească
ca într-un autobuz cu cocoşaţi
ucigătoare penitenţă
cuţit înfipt în glanda dulce
unde se distila odinioară
un insiduos parfum de tânără femeie

şi-acum
în seara asta cu lumina alterată
scoţi dintr-o ladă vechea rochie de sub liliacul
înflorit
nebuna obscena pufoasa
care-ţi întoarce mângâierea în degete
şi-n sânge ţi se varsă eufratul
şi s-a dus în aplauzele mulţimii
ca o capră în târg
sau ca un înger neprihănit
mărturisiţi voi cu neîncrederea şi sila voastră
dacă această gulie credulă
mai poate să prindă rădăcini în eden
spuneţi dacă acul promt al trântorului
mai poate trezi măceşul din agonia lui

maiestoase trec roţile trăsurilor
împodobite cu ghirlande
adio ruletă rusească
adio râsete provocatoare
abia te mai zăresc cu cartea-n mână
sau cu un mic licorn
pe coapsa stângă
şi iată norii se răsfiră
moartea se ameliorează
“ca orice lucru vulnerabil
şi spiritul a tremurat”

Nora Iuga – Poem de octombrie

Perfect Photos & Styling by Zwei