Ciocolata si sfecla rosie, un duo cu o chimie exploziva care a fost destramat de preconceptii demne de o drama shakesperiana: sfecla rosie e fortata de clanul mancarurilor sarate sa nu se iubeasca cu nimeni din clanul deserturilor.
Aceasta este povestea regasirii celor doua ingrediente intr-o prajitura neasteptat de armonioasa.
Ingrediente:
150g ciocolata neagra (70% cacao)
200g sfecla rosie
125g faina
1 1/2 lingurite praf de copt
2 lingurite ghimbir pudra
200g unt
150g zahar
3 oua
Extrem de facil de facut, la final va iesi din cuptor o prajitura cu valente de negresa, desi mai sanatoasa decat reteta clasica, cu o culoare adorabila si o textura umeda ce combina dulceata sfeclei rosii cu decadenta ciocolatei.
Se incepe cu prepararea sfeclei pentru prajitura: se spala bine si se pune la fiert intr-o oala cu apa rece. Dupa aproximativ 30 de minute, cand sfecla este moale si toate aromele vegetale din ea s-au trezit la viata, se pune sub un jet de apa rece si se decojeste usor cu un cutit. (Pastrati apa in care a fiert sfecla si folositi-o la gatit orez, linte etc pentru un boost de culoare)
Sfecla curatata se tamponeaza cu un servet de hartie, se taie cuburi si se zdrobeste la blender pana ce se transforma intr-un piure fin. Se lasa deoparte.
Untul se freaca cu zaharul pana ce se inmoaie, se adauga ouale si se amesteca bine.
Ciocolata se topeste in baine-marie si se lasa cateva minute la racit.
In acest timp se cern intr-un bol faina, praful de copt si ghimbirul pudra, apoi se adauga treptat in crema de unt. Se continua sa se amestece in timp ce se adauga piureul de sfecla si, la final, ciocolata topita.
Se tapeteaza cu unt o forma de copt cu diametrul de 20cm, se toarna compozitia de prajitura si se lasa la copt timp de 50 de minute la 170 de grade Celsius sau pana ce o scobitoare introdusa in mijlocul prajiturii iese curata.
Se lasa la racit 10-20 de minute inainte de a scoate prajitura din forma.
Merge de minune servita cu inghetata sau cu o glazura de crema de branza frecata bine cu zahar dupa gust si amestecata cu o cantitate egala de frisca proaspat batuta din smantana groasa.
Foto via: thenutritionguruandthechef.com
Am gatit-o si a iesit ceva inimaginabil de bun! Un fel de mousse au chocolat amarui, dulceag din cauza sfeclei si usurel picant datorita ghimbirului. Pont: am inlocuit crema de deasupra cu un piure de banane si curmale. D E M E N T I A L!!! multumim pt reteta :)