V-am povestit oare vreodata ce sentimente ma incearca atunci cand eu joc rolul gazdei?

Imi place la nebunie sa primesc musafiri, iar acest “drag de oaspeti” are, bineinteles, legatura cu anii copilariei. Nu-mi aduc aminte de casa mea altfel decat cu usa larg deschisa ( la propriu) si cu prieteni de-ai mamei perindandu-se cat era ziua de lunga. Cafele peste cafele si povesti peste povesti de care imi era imposibil sa ma satur sau sa imi doresc sa se opreasca la vreun moment dat. Totul decurge la fel si in ziua de azi…

Acestea fiind destainuite, imi imaginez ca pasiunea mea de a fi gazda este ceva mai lesne de inteles. Asta am vazut toata copilaria, asta fac si eu acum! Singura mica diferenta este ca eu intru relativ usor in panica. Iar starea imi este indusa de ceea ce pretuiesc mai mult si mai mult… De detalii!

Devin extrem de constienta de culoarea servetelului, de cana de cafea, de fata de masa, de pahar, de zaharnita, de… tot. Si, de cele mai multe ori, cu cinci minute inainte de a-mi primi prietenii, alerg disperata dupa flori albe sau cine stie ce oi mai considera eu obligatoriu si nu ma intorc fara respectivul detaliu. De-abia dupa acel moment incep sa ma relaxez si sa ma bucur de frumusetea detaliilor!

Photo via whiteandothercolors.tumblr.com